Carmen Poenaru este una dintre prezențele remarcabile ale raliurilor românești, un copilot care și-a construit cariera prin disciplină, precizie și capacitatea de a lua decizii sub presiune. Debutând în 2007, a adunat rezultate importante atât pe plan național, cât și internațional, devenind campioană națională în 2017 și câștigătoare a Tour European Rally în 2016. În același an, a devenit prima româncă participantă la o etapă a Cupei Mondiale de Rally-Raid, la Hungarian Baja. Dincolo de clasamente și trofee, povestea sa vorbește despre încredere, responsabilitate și parteneriatul dintre pilot și copilot, într-un sport în care fiecare secundă și fiecare indicație pot face diferența. În acest interviu, vorbim despre provocările rolului de copilot, dinamica unui echipaj și experiențele sale.
Cum ai descrie diferența dintre a fi copilot și a fi pilot într-un raliu? Ce înseamnă, de fapt, să împarți cu omul de lângă tine responsabilitatea unei maşini care merge la limită?
Deși nu pare, raliul este un sport de echipă, iar rolul fiecărei componente este esențial și totuși foarte diferit, nu doar în mașina de concurs, ci în toată activitatea care precede o cursă. Practic, copilotul este cel care oferă indicațiile, iar pilotul este “operatorul”. În afara probelor speciale echipajul se deplasează în regim de trafic deschis pe un traseu impus, unde trebuie bifate controale orare, abaterile de la acestea fiind penalizate, iar pe probele speciale copilotul, citind dictarea elaborată în cadrul recunoașterilor, este cel care conferă o imagine foarte exactă a traseului, prin elemente descriptive specifice, astfel încat pilotul să poată pilota cât mai rapid. Este nevoie de multă încredere reciprocă, întelegere și coordonare pentru a fi competitiv ca echipaj.
Ai fost copilot pentru piloți și echipaje foarte diferite, de la Bogdan Marisca şi Ekaterina Stratieva până la Vlad Cosma. Cum se schimbă rolul tău în funcție de personalitatea şi stilul de pilotaj al celui aflat la volan şi cât de importantă este chimia dintre cei doi membri ai echipajului?
În general în competițiile sportive sau meseriile cu risc ridicat presiunea este foarte mare, se acumulează oboseală și efortul, iar evenimentele și timpul se comprimă. Iar oamenii reacționează diferit, fiecare în ritmul său. Este foarte important să fii atent la factorii declanșatori ai fiecăruia, să încerci să îi înțelegi pe cei din jurul tău ca să poți aplana momentele tensionate care inevitabil apar. Când rezonanța între persoane este bună, munca în echipă devine mai ușoară.
În 2016 ai devenit prima româncă participantă într-o etapă a Cupei Mondiale de Rally-Raid, la Hungarian Baja, o disciplină foarte diferită de raliurile clasice. Ce ai descoperit atunci despre tine și despre meseria de copilot şi care a fost cea mai mare provocare a acelei experienţe?
Diferența majoră între raliuri și raid este dictarea pe care o folosim în raliul clasic. Altfel, cele două ramuri se aseamănă foarte mult. Provocarea a fost să calculez pe proba specială diferențele de metri care se acumulează pe tripmasterul mașinii față de distanțele notate în road book , mai ales că sunt numeroase zone lungi pe distanțele parțiale fără repere. Totuși, navigarea la o etapă tip baja este ușoară, punctele importante de pe traseu fiind deseori marcate. Adevarata provocare este la etapele din deșert, unde eu nu am participat pană acum.
În 2017 ai câştigat titlul național alături de Bogdan Marişca, după un sezon în care echipajul vostru a obținut mai multe victorii. Privind acum în urmă, ce a făcut diferența în acel sezon și ce crezi că nu se vede din exterior atunci când priveşti pur și simplu un titlu de campion?
Apariția în campionatul național a piloților străini și a piloților români foarte tineri și rapizi a crescut mult nivelul competiției. Iar reperul nu a mai fost eterna luptă „Marișca - Girtofan”, ci ce putem îmbunătăți pentru a deveni mai competitivi. A fost și primul an cu o mașină de generație R5 care a fost pregatită impecabil. Iar noi nu ne-am concentrat pe destinație, ci pe călătorie, abordând fiecare cursă într-un mod matur. Oamenii s-au obișnuit cu ideea ca în sportul de performanță este nevoie de ore de atrenament zilnic. Dar pentru mulți este o surpriză, ca și în automobilism este nevoie de pregatire fizica riguroasa. Rezistența la efort fizic și mental se obține prin antrenament fizic constant și bine structurat.
Ai acumulat experienţă atât în raliurile naționale și europene, cât şi în rally- raid. După aproape două decenii în motorsport, ce s-a schimbat cel mai mult în felul în care privești o cursă: viteza, riscul, relația cu pilotul sau propria raportare la presiunea de a obţine un rezultat?
Sunt momente în viață care ne redefinesc existența, în care ne întrebăm cine suntem în afara carierei, a sportului, și care ne schimbă traiectoria. Momente fericite (apariția unui copil) sau foarte dureroase (pierderea oamenilor dragi și lupta cu boli incurabile) mi-au arătat că raliurile nu sunt totul. Plus că, în carieră am bifat unele obiective pe care mi le doream foarte mult și am acceptat că unele nu se vor îndeplini niciodată. Astfel că perspectiva s-a schimbat foarte mult. Am devenit mult mai recunoscătoare pentru lucrurile mărunte și nu mai am presiunea niciunui rezultat. Știu din experiență că dacă oamenii se pregătesc temeinic și sunt implicați, atunci apar și rezultatele dorite.
Cum gestionezi dictarea atunci când condițiile de pe probă se schimbă radical, de exemplu în caz de ploaie, ceață sau noapte? Adaptezi ritmul dictării în funcție de condiții sau păstrezi aceeaşi distanţă de avertizare pentru fiecare viraj?
Frumusetea raliurilor constă și în factorul surpriză. Noi concurăm pe suprafețe foarte diferite, uneori în condiții meteo extreme, starea probelor speciale se degradează, iar capacitatea de adaptare este esențială. Într- adevăr, sunt momente în care pilotul simte nevoia să audă mai multă informație și mai repede, de exemplu noaptea când este și mult praf, sau pe ceață densă, când dispar reperele vizuale care îl ajută să descifreze traseul sau să coroboreze cu informația din dictare și apare senzația de iluzie optică.
Ce faci în secunda în care simți că ai rămas o fracțiune de secundă în urmă cu dictarea sau dacă maşina are o ieşire în decor? Cum îți păstrezi calmul sub presiune?
Nu știu dacă este o rețetă pentru a-ți păstra calmul și luciditatea în situații limită, sigur te ajută experiența, dar cred că ai nevoie de acel „ceva” ca să poți să fii copilot, să ai capacitatea de a-ți păstra concentrarea chiar dacă ai greșit. Sigur că sunt tehnici pentru îmbunătățire, dar fiind diferiți, cred că sunt oameni care pot face asta și oameni care nu pot.
Spectatorii văd doar maşina pe probele speciale. Câtă muncă de organizare, hărţi şi analiză de date există, de fapt, în spatele fiecărui raliu pentru un copilot?
Deși nu este cunoscut acest aspect, automobilismul e un sport cu foarte multe reguli. Partea aceasta administrativă este stufoasă, sunt multe regulamente de citit și de reținut, trebuie planificate activitățile pentru că sunt foarte concentrate raportat la timp. Partea de recunoașteri trebuie organizată în detaliu, cât timp este necesar pentru a ne deplasa dintr-un punct în altul, comunicarea cu întreaga echipă este esențială, avem nevoie de o coordonare eficientă pentru a respecta toate impunerile.
Deși ai numeroase succese în carieră, ești în continuare modestă și obiectivă, drept dovadă şi declarația dată în 2012, atunci când ai fost cotată drept cea de-a doua cea mai bună femeie copilot din lume, când ai spus că rezultatul reflectă munca ta, dar este şi un clasament conjunctural. Cum reuşeşte un sportiv cu astfel de performanțe să rămână cu picioarele pe pământ şi să nu „i se urce succesul la cap"?
Consider obligatorie calitatea de a fi obiectiv cu tine însuți, nu doar ca sportiv, ci și ca om în general, pentru a-ți putea crește randamentul și competitivitatea. Într- adevăr, acel clasament m-a măgulit pe de o parte, dar acesta reflectă clasamentele din competițiile internaționale, iar în acel moment erau puține femei copilot care participau în acele campionate. La nivel național erau femei copilot care aveau rezultate mult mai bune și participau pe mașini performante, alături de piloți foarte rapizi, dar nu acumulau puncte în acel clasament. În 2027 se vor împlini 20 de ani de activitate în automobilism și sunt mai mândră de longevitatea mea în raliuri, prin prisma experiențelor și a oamenilor alături de care am lucrat, decât de titlurile obținute. Tatăl meu a fost boxer și în copilăria mea a activat ca arbitru. Mergeam la meciuri de box. Am un unchi care este campion olimpic si multiplu campion mondial la canotaj. Cand cunoști nivelul de muncă și cât de greu este să performezi în sporturi dure cred că devine mai greu să te îmbeți cu apă rece.
Umăreşti Formula 1? Dacă da, cine este pilotul pe care îl simpatizezi?
Nu am mai urmărit constant F1 de pe vremea când câștiga Alonso campionatul mondial, și având în vedere că încă evoluează, pot spune că el este preferatul meu.
Dacă aveți un mesaj sau doriți să împărtășiți ceva cititorilor Gazetei și noi am omis să vă întrebăm, vă rugăm să o faceți.
La final, încurajez cititorii Gazetei să ni se alăture pe marginea probelor speciale ale raliurilor, unde pot petrece timp de calitate în natură, alături de cei dragi, departe de ecrane și stresul cotidian. Vă mulțumesc!
