Pilotul al cărui nume a rămas legat de o moarte tragică
În istoria automobilismului dintre cele două războaie există destine care au rămas în memorie prin victorii, recorduri sau curse legendare. Și există destine pe care o singură zi le-a schimbat pentru totdeauna. Benoît Falchetto face parte din a doua categorie.
Pilot francez de origine italiană, mecanic și, mai întâi, garagist la Nisa, Falchetto avea să-și construiască în anii ’30 un nume în cursele de Grand Prix. A pilotat Amilcar, Bugatti și Maserati, a câștigat curse importante și a concurat până după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar, pentru publicul larg, numele său avea să fie legat pentru totdeauna de o seară de septembrie 1927, când Isadora Duncan, una dintre cele mai cunoscute dansatoare ale epocii, a murit într-un accident absurd și fulgerător, provocat de propria eșarfă. Așa că, această întâmplare este de povestit fix in această perioadă, că tot vine Halloween-ul.
Falchetto s-a născut la Nisa, la 8 februarie 1900, într-o familie de origine italiană. Înainte de a deveni pilot de curse, a lucrat ca garagist, fiind implicat inclusiv în comercializarea și întreținerea automo- bilelor Amilcar. Tocmai această activitate avea să-l aducă în apropierea Isadorei Duncan. Isadora, americanca devenită una dintre figurile fondatoare ale dansului modern, a trăit la Nisa în ultimii ani ai vieții sale.
În seara de 14 septembrie 1927, ea a acceptat să facă o plimbare cu automobilul lui Falchetto. Versiunea devenită celebră spune că acesta îi oferea practic posibilitatea de a încerca mașina, pe care dansatoarea ar fi fost interesată să o cumpere.
Mașina a fost identificată în multe relatări drept o Bugatti, probabil din cauza legăturii strânse dintre Falchetto și marca franceză. Cercetările istorice ulterioare indică însă un Amilcar CGSS, iar această identificare este susținută de mai multe surse specializate.
Isadora purta în jurul gâtului o eșarfă lungă de mătase. Când automobilul a pornit, unul dintre capetele acesteia a ajuns în zona roții din spate. Materialul s-a prins în mecanismul roții și a fost tras cu o forță enormă. În doar câteva rotații, eșarfa i-a provocat leziuni fatale la nivelul gâtului. Potrivit cercetării, Falchetto a oprit automobilul după aproximativ 20 de metri, însă pentru Duncan era deja prea târziu. Prietena sa, Mary Desti, a relatat ulterior că Duncan și-ar fi luat rămas-bun spunând „Je vais à la gloire” - „Merg spre glorie”. Scriitorul Glenway Wescott a susținut mai târziu că Desti i-ar fi spus că acestea nu fuseseră de fapt ultimele ei cuvinte și că formula reală ar fi fost „Je vais à l’amour” - „Merg spre iubire”. Chiar și acest detaliu a contribuit la transformarea accidentului într-o legendă.
Pentru Falchetto, însă, după acea noapte viața nu s-a terminat. Numele său a rămas inevitabil asociat cu moartea lui Duncan, dar el nu a dispărut din lumea automobilismului. Dimpotrivă, și-a continuat cariera competițională, care se întinde de la sfârșitul anilor ’20 până în 1947. Primele sale apariții în competiții au fost legate de automobile de mică cilindree, iar Amilcarul era una dintre mărcile cu care avea experiență directă. În anii ’30 a trecut tot mai mult către Bugatti, devenind un nume cunoscut în cursele franceze și europene.
În 1931, Falchetto a obținut victorii la Grand Prix de Genève și Circuit du Vaucluse, la volanul unui Amilcar. Un an mai târziu avea să vină perioada sa de maximă vizibilitate: a câștigat Grand Prix de Nîmes și Grand Prix d’Antibes, pilotând un Bugatti Type 35B.
Fotografiile de epocă îl surprind inclusiv la Monaco, în 1933, la volanul unui Bugatti. Imaginea este cu atât mai puternică astăzi cu cât același om fusese, cu doar câțiva ani înainte, protagonistul accidental al uneia dintre cele mai cunoscute tragedii din istoria automobilului.
Parcursul său către Formula 1 nu a fost tocmai previzibil, ea fiind o schioare de succes până să urce într-un monopost de F1. A participat la probele de coborâre și slalom la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1964, 1968 și 1972, de două ori fiind chiar căpitanul echipei Marii Britanii. În plus, pentru o scurtă perioadă de timp a deținut recordul În 1933, Falchetto s-a asociat cu pilotul de viteză la coborâre de 125 mph. elvețian Louis Braillard și au format o echipă care avea să poarte numele acestuia. Proiectul a concurat până în 1935, iar Falchetto a obținut două victorii pentru formație. În 1934 a trecut la Maserati 8CM, cu care a câștigat Grand Prix de Picardie și Grand Prix de l’UMF.
Dar cariera sa nu a fost una continuă. Falchetto s-a retras voluntar din competiții între 1936 și 1939, revenind după război. În 1947 a pilotat din nou Bugatti, inclusiv o mașină specială construită pe un șasiu de Type 35 și echipată cu un motor derivat din Type 50B. A participat la cursele de la Marsilia și la Grand Prix-urile Europei și Belgiei.
Ultimii ani
După ultima perioadă de activitate în curse, Falchetto s-a retras treptat din lumea competițională. Spre deosebire de Isadora Duncan, al cărei nume a devenit nemuritor în istoria dansului, el a rămas o figură mult mai puțin cunoscută publicului.
Totuși, viața lui a continuat încă mai bine de cinci decenii după acea seară din 1927. Benoît Pierre Falchetto a murit la 27 decembrie 1983, la Champcueil, în departamentul Essonne, la vârsta de 83 de ani. Actul de deces îl identifică drept născut la Nisa la 8 februarie 1900. Astfel, accidentul care i-a schimbat reputația s-a petrecut când Falchetto avea doar 27 de ani.
Pentru istorie, el este adesea redus la „șoferul din mașina în care a murit Isadora Duncan”. Dar în spatele acestei etichete exista un pilot cu propria carieră, cu victorii în Grand Prix-uri, cu o activitate în Rezistență și cu o viață care a continuat încă 56 de ani după accident.
În seara de 14 septembrie 1927, două destine s-au intersectat pentru câteva minute pe străzile Nisei. Pentru Isadora Duncan, acele minute au fost ultimele. Pentru Benoît Falchetto, au devenit o umbră care avea să-i urmeze numele, dar nu au fost sfârșitul poveștii sale.
