Sari la conținut
Nr. 45 · De vorbă cu Toto Wolf

REWIND

de spider

Paginile 5–6 din revistă

Malaezia este unul dintre Marile Premii care Parcursul său către Formula 1 nu a fost tocmai previzibil, mereu au oferit curse spectaculoase. Dintre ea fiind o schioare de succes până să urce într-un toate, poate nici una nu a fost mai monopost de F1. A participat la probele de coborâre și spectaculoasă decât prima ediție, cea din slalom la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1964, 1968 și 1972, anul 1999. de două ori fiind chiar căpitanul echipei Marii Britanii. În plus, pentru o scurtă perioadă de timp a deținut recordul Sepang, circuitul acestei curse a fost primul proiectat de la zero de Hermann Tilke, urmat de viteză la coborâre de 125 mph. în deceniile viitoare de Bahrain, Shanghai, Instanbul, Austin etc. Circuitul se distingea prin lățimea lui masivă, cu un minim de 16 metri și un maxim de 22. În comparație cu circuitele clasice care aveau în medie aproximativ 12 metri lățime, Sepang era extraordinar de lat, oferind monoposturilor mai mult spațiu pentru a depăși.

Ajungând în 1999 pe această pistă, situația în clasamentul piloțiilor era una strânsă, Mika Häkkinen fiind liderul cu 66 de puncte, urmat de Eddie Irvine cu 60 de puncte. Scuderia, pentru a îl ajuta pe Irvine, l-a adus pe Schumacher înapoi după 99 de zile de la accidentul său de pe Silverstone, care i-a rupt piciorul. Pentru Schumacher era exclusă orice luptă la titlu în acel an, din cauza curselor la care a lipsit și în care a fost înlocuit de Mika Salo, astfel aflându-se în clasament la mai mult de 30 de puncte în spatele lui Häkkinen, în penultima cursă a sezonului. Dar el s-a întors pentru a-l ajuta pe coechipierul său, Eddie Irvine, în lupta pentru titlul de campion mondial.

Din cauză că circuitul era nou și nu se mai concurase pe el până atunci, iar vremea țării, aflată la Ecuator și înconjurată de ocean, era foarte imprevizibilă, ploile reprezentau o variabilă ce putea apărea oricând. Predicțiile meteo pentru sâmbăta calificărilor anunțau ploi torențiale între orele două și patru după-amiaza, chiar în timpul calificărilor. Dar, spre fericirea echipelor, s-a dovedit că predicția meteo fusese greșită, iar calificările au avut loc pe o pistă uscată, la fel ca și cursa. În calificări, de la Schumacher era de așteptat să aibă o performanță modestă, în urma accidentării sale. A obținut pole position-ul la aproape o secundă distanță de următorul pilot. Coechipierul său, într-un monopost identic, a obținut locul doi, urmat de cele două McLaren-uri, cu britanicul Irvine pe trei și „finlandezul zburător” pe patru.

Foto: f1.com

La începutul cursei, primele patru poziții au rămas identice cu cele din calificări. Schumacher, pentru a-l ajuta pe Irvine în campionat, îi cedează poziția și continuă să încetinească până când este prins de cele două McLaren-uri. Scopul lui era clar: să-i țină în spate și să-i permită lui Irvine să-și creeze un avantaj. Nu a mers exact cum a plănuit și, în turul cinci, un tur după ce l-a lăsat pe Irvine să treacă, Coulthard reușește să-l depășească pe pilotul german prin interior, forțându-și calea spre locul doi. Schumacher mergea atât de încet, încât comentatorii englezi începeau să speculeze că ceea ce făcea pilotul Scuderiei nu era o strategie pentru ajutarea coechipierului său, ci rezultatul unor probleme mecanice ale monopostului. Dar comentatorii speculau greșit, depășirea lui Coulthard fiind, în realitate, o greșeală de apărare a pilotului echipei din Maranello.

Foto: f1i.com

Această eroare nu conta foarte mult, deoarece rivalul la titlu al lui Irvine nu era Coulthard, ci Häkkinen, deci trebuia să termine în fața acestuia. Așa că Schumacher a continuat să meargă încet pentru a crea o distanță mai mare între britanic și finlandez. Lupta pentru locul întâi avea să se termine dezamăgitor, cu retragerea britanicului de la McLaren din cauza unor probleme la injectoare. Munca germanului devenea astfel crucială, mai ales din cauza coechipierului său, ce era pe o strategie cu două opriri la boxe. Ajugând la prima oprire, McLaren face un pariu strategic și îl trimit pe Häkkinen cu un rezervor pe jumătate plin, cu speranța de a trece de Schumacher. Un pariu care a eșuat, finlandezul ieșind în spatele germanului. Irvine nu avea un avantaj destul de mare pentru a ieși pe primul loc după al doilea pitstop, dar spre norocul lui, și McLaren prin pit stop-ul mai scurt l-a forțat pe Häkkinen să facă două opriri la boxe. După al doilea pit stop, Irvine a revenit pe locul doi, în timp ce Häkkinen a ieșit pe patru, în spatele lui Johnny Herbert, pe care l-a depășit imediat. Schumacher l-a lăsat apoi pe Irvine să treacă, iar Irvine a revenit astfel pe locul doi.

Foto: motorsportmagzine.com

În urma inspecției tehnice, ambele monoposturi Ferrari au fost descalificate din cauza măsurătorilor badgeboard-ului, care erau în afara limitelor regulamentului. În mod normal, o echipă ar accepta această decizie, precum a și făcut Scuderia inițial. Totuși, au făcut apel în tribunal. Cum ai putea să faci apel împotriva unor măsurători clare? Răspunsul, prin a ataca validitatea măsurătorilor și interpretarea regulamentu- lui, lucru care le-a și reușit, arătând că, folosind măsurători mai precise, se încadrau în cei 5 mm de toleranță prevăzuți de regulament. Astfel, rezultatele au fost reinstaurate, oferindu-i britanicului prima șansă la titlu în ultima cursă, din Japonia, cu un avantaj de patru puncte.