De la visul din copilărie de a deveni fotbalist și până la garajul unei echipe de Formula 1, drumul lui Alex Sisca a fost unul pe cât de neașteptat, pe atât de frumos. A trecut prin domenii și experiențe diferite: fotbal, catering, customer support și IT, iar fiecare etapă i-a oferit lucruri pe care le folosește astăzi în paddock: disciplină, atenție la detalii, capacitatea de a lucra sub presiune și, mai ales, spirit de echipă. Astăzi, Alex face parte din echipa McLaren și trăiește Formula 1 din interior, după ce ani la rând a urmărit cursele la televizor, fascinat de mașini, zgomot și spectacol. Pentru el, paddock-ul nu înseamnă doar curse și adrenalină, ci și foarte multă muncă, coordonare și oameni care lucrează împreună pentru ca totul să funcționeze.
Care este prima ta amintire legată de Formula 1? Cum ai luat contact cu sportul acesta și ce te-a făcut să îl îndrăgești atât de mult?
Primele mele amintiri (probabil similare cu ale multor alți copii) cu lumea F1 sunt din copilărie, atunci când stăteam pe canapea și mă uitam cu tatăl și unchiul meu, în fiecare duminică, la cursele de F1. Tata era un mare fan Michael Schumacher și țin minte că eu eram fascinat de mașinile de pe circuit, de zgomot, de culori și de tot acel haos frumos. Cu toate astea, ce m-a făcut să mă îndrăgostesc cu adevărat de acest sport, adult fiind, a fost sezonul 2021 și lupta dramatică și spectaculoasă la titlu dintre Lewis Hamilton și Max Verstappen — acolo s-a cimentat pasiunea mea pentru „Marele Circ”.
Ai ajuns în Formula 1 după un traseu neobișnuit, care a trecut prin fotbal, catering, customer support și IT. Care dintre aceste experiențe îți este astăzi cea mai utilă în paddock?
Sincer, cred că fiecare experiență mi-a adus ceva valoros în felul ei - de la fotbal am învățat disciplina și spiritul de echipă, din catering ritmul alert și atenția la detalii, iar din customer support și IT răbdarea și gândirea orientată spre soluții.
În spatele acestui lucru sunt însă foarte multe ore de muncă, depuse în orice condiții meteo, fie că plouă, e caniculă sau vânt, „ the show must go on ”, cum se zice. Toată această pregătire se întâmplă cu mult înainte ca monopostul să iasă pe circuit sau ca echipele să fie prezente, și este exact partea care nu ajunge niciodată sub privirea camerelor. În esență, când fanii văd primul tur de pe circuit, munca noastră este deja de mult timp terminată. Noi construim, la propriu, parte din scena pe care se desfășoară, apoi tot spectacolul - iar fără ea, un Grand Prix nici nu ar putea începe.
Ai urmărit Formula 1 la televizor și îți puneai alarma la orice oră din noapte era nevoie doar ca să nu ratezi cursele. Cum s-a sch imbat relația ta cu F1 după ce ai ajuns să lucrezi chiar în paddock?
Aș putea să o spun într- un mod amuzant: alarma a rămas exact aceeași în fiecare weekend de Grand Prix, tot la ore imposibile sună pentru cursele extra-europene. Diferența majoră e că vizionarea, de cele mai multe ori, nu mai are loc pe canapeaua de acasă sau din patul meu, ci chiar acolo, în mijlocul acțiunii.
Iar când urmăresc cursa alături de colegi, pe televizoarele din motorhome, emoțiile parcă sunt mai intense. Bucuria și extazul unei victorii se simt complet diferit atunci când le trăiești live, cu echipa lângă tine. Nu mai ești doar un spectator care ține pumnii de acasă și strigă la televizor când se întâmplă ceva dramatic - faci parte din poveste și poate chiar pleci cu hainele îmbibate de șampanie de la muncă. Practic, pasiunea a rămas la fel de mare ca în copilărie, doar că acum o trăiesc din interior. Și, sincer, asta face totul de zece ori mai special.
Ai lucrat în IT înainte să ajungi în Formula 1, inclusiv pe partea de troubleshooting și infrastructură. Cât de mult folosești astăzi în paddock mentalitatea de „problem solving” dobândită acolo?
Foarte mult. Aș spune că este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le-am adus cu mine de la fostul job. Acolo am învățat că, de cele mai multe ori, nicio problemă nu seamănă cu alta și că soluția nu vine niciodată de-a gata; trebuie să o cauți, să o testezi și, uneori, chiar să improvizezi pe loc. Exact aceeași mentalitate o folosesc și acum în paddock.
Nicio zi de muncă nu este la fel și, la fel, niciun weekend de cursă nu seamănă cu altul. Fiecare vine cu provocările lui: o defecțiune neașteptată, o schimbare de ultim moment, o condiție meteo care dă totul peste cap și, de fiecare dată, trebuie să găsim rapid modalități diferite de a le rezolva. Din IT am rămas cu reflexul de a nu intra în panică, ci de a analiza situația calm și de a merge pas cu pas până găsesc soluția. Iar partea cea mai frumoasă este că fiecare provocare rezolvată vine cu o doză mare de satisfacție. Practic, ca în troubleshooting , sentimentul acela de „am reușit să fac lucrurile să funcționeze din nou” este cel care mă motivează și astăzi.
Ai fost atât fotbalist, cât și antrenor de fotbal înainte de cariera în F1. Ce ai luat din experiența de a lucra cu o echipă de fotbal și aplici astăzi într-un mediu în care colaborarea dintre oameni este esențială?
Din fotbal am luat, înainte de toate, înțelegerea importanței muncii în echipă. Este esențială și se aplică la fel de bine și aici. Fie că vorbim despre un teren de fotbal sau despre un garaj de Formula 1, principiul rămâne același: fiecare membru are rolul lui, iar acel rol este întotdeauna important.
Ca fotbalist și mai apoi ca antrenor, am învățat că o echipă nu câștigă datorită unui singur om, ci datorită felului în care toți se coordonează și se completează. Exact asta regăsesc și în echipa în care activez acum: unul fără celălalt nu am reuși să ducem la bun sfârșit „meciul”. Fiecare piesă contează și, tocmai de aceea, încrederea și comunicarea dintre colegi fac toată diferența. Iar din postura de antrenor am mai luat ceva valoros: capacitatea de a înțelege oamenii, de a vedea ce anume îi motivează și cum pot contribui cel mai bine. Este o abilitate care mă ajută enorm într-un mediu unde totul depinde de colaborare și de felul în care lucrăm împreună sub presiune.
Dacă te-ai întoarce în 2013, când lucrai într-un restaurant în Italia, și cineva ți-ar spune că peste aproximativ 12 ani vei lucra în garajul unei echipe de Formula 1, ai crede povestea?
Sincer? Probabil că nu aș fi crezut o asemenea poveste. În 2013, copil fiind, lucram în acel restaurant din Italia, iar Formula 1 era pentru mine ceva ce urmăream la televizor, dar părea o lume complet inaccesibilă, la kilometri distanță de realitatea mea de atunci. Nu m-aș fi gândit că viața mă va aduce aici.
Și tocmai de aceea, chiar și acum, am foarte multe momente în care nu realizez pe deplin ce mi se întâmplă și unde am ajuns. O simt ca pe un privilegiu să pot face parte din această lume și, totodată, să am și eu o mică contribuție la rezultatele echipei. Sunt momente în care mă opresc pur și simplu, mă uit în jur și îmi dau seama cât de departe am ajuns față de băiatul care își punea alarma noaptea doar ca să nu rateze o cursă. Cred că asta e și frumusețea drumului meu: mi-a arătat că, indiferent de unde pornești, cu pasiune, multă muncă și puțin noroc poți ajunge în locuri și situații surprinzătoare. Iar dacă m-aș întoarce să îi spun povestea asta tânărului din 2013, cred că cel mai mult l-ar bucura să afle că nu a renunțat niciodată la optimism și la credința că lucruri faine se pot întâmpla.
Care este cea mai mare surpriză de care ai avut parte de când ești în F1?
Am avut multe surprize plăcute de când sunt aici, dar, fiind un fost fotbalist, cea mai mare a fost să văd jucători și antrenori la doar doi pași de mine, oameni pe care până atunci îi vedeam doar la televizor. Să îi întâlnești pe viu, în carne și oase, este un sentiment greu de descris pentru un fan înfocat.
Apoi au urmat momente pe care nu le voi uita niciodată: să fac parte din pozele echipei la câștigarea unei curse, să pot sta de vorbă cu piloții sau să am onoarea să dau noroc cu Zinedine Zidane la Monaco, în 2025. Sunt genul de momente la care, cu ceva ani în urmă, nici nu aș fi îndrăznit să visez. Cred că tocmai asta face experiența atât de specială: dincolo de munca în sine, F1 mi-a oferit întâlniri și trăiri care vor rămâne cu mine pentru totdeauna. Sunt lucruri pe care le voi povesti cu drag și peste ani.
De curând te-ai alăturat echipei de mini-fotbal Sinatra Football Club, cum reușești să jonglezi cu toate responsabilitățile tale?
Recunosc că nu este mereu ușor să le gestionez pe toate, dar cred că totul se rezumă la organizare și la pasiune. De fiecare dată când sunt în țară, mă dedic cu mare responsabilitate antrenamentelor echipei, încerc să recuperez ce am pierdut cât am fost plecat și antrenorul să mă găsească în cea mai bună formă posibilă. Un rol important îl au colegii, care mă susțin în tot ceea ce fac și sunt foarte înțelegători cu programul meu. Știu că meseria mă poartă des departe de casă, iar sprijinul lor contează enorm. La rândul meu, atunci când sunt acasă, încerc să-mi contribui la meciuri cât de bine pot și să le arăt că prețuiesc încrederea pe care mi-o acordă.
Ce e amuzant este că, într-un fel, trăiesc în două echipe: una în paddock și una pe terenul de mini-fotbal. Iar în ambele se aplică exact același principiu, dacă ești dedicat și tragi alături de colegii tăi, găsești mereu o cale să faci lucrurile să funcționeze. Ș i, dacă tot am ajuns să vorbim despre echipă, aș vrea să lansez și o invitație: dacă există pasionați de mini-fotbal care ar dori să susțină o echipă mică, dar cu vise mari, îi așteptăm cu drag alături de noi. Orice sprijin contează și ne ajută să creștem.
Cum e viața de familie când ești atât de mult timp departe de casă?
Este greu să fii departe de confortul casei tale, de fami lie, de prieteni și de tabieturile tale. De multe ori pierzi momente pe care cu greu le mai poți recupera: evenimente, zile de naștere, uneori chiar și concediile. Sunt lucruri care contează și care îți lipsesc atunci când ești la mii de kilometri distanță. Însă am pornit la drum împreună cu soția mea, conștienți amândoi de ceea ce presupune acest job. Tocmai de aceea încercăm să găsim mereu echilibrul între distanță și momentele petrecute împreună, să profităm la maximum de timpul în care suntem unul lângă celălalt și să acordăm importanță acestor momente. Și, sincer, ce bine că există tehnologie! Un simplu apel pe FaceTime face uneori toată diferența și scurtează, măcar puțin, distanța dintre noi. :)
Cum arată o zi din viața ta atunci când ești liber sau în vacanță, cum îți place să îți petreci timpul?
Am diverse hobby-uri și pasiuni, dar cel mai mult îmi place să petrec timpul cu familia și prietenii și să recuperez, cumva, orele pe care le pierd cât sunt plecat. După un ritm atât de alert, pentru mine liniștea de acasă devine cea mai bună formă de relaxare. Îmi place tare mult să ies la plimbare cu cățelul meu, Rico. Sunt momentele mele de deconectare completă. În general, când am timp liber, încerc să mă rup de tot ce înseamnă muncă și telefon și să fiu cu adevărat prezent pentru cei dragi. Cred că, după atâtea zile petrecute departe, tocmai aceste momente simple sunt cele care mă încarcă cel mai mult. În esență, vacanța perfectă pentru mine nu înseamnă neapărat ceva spectaculos, ci mai degrabă timp de calitate cu oamenii și cu lucrurile care contează cu adevărat; un șezlong, o umbrelă și lipsa responsabilităților fac o vacanță reușită.
Când erai copil, ce ți-ai fi dorit să devii? Cum este viața ta de acum față de cum ce îți imaginai atunci că va fi?
Când eram copil, cel mai tare îmi doream să devin fotbalist și să îmbrac într-o zi tricoul naționalei României. Era visul care mă făcea să alerg pe teren ore în șir și care îmi dădea o direcție în viață. Viața mea de acum este cu siguranță diferită față de cum și-o imagina Alexandru la 7 ani. Nu am ajuns fotbalist profesionist, așa cum visam atunci, dar drumul m-a purtat către locuri și experiențe pe care nici nu le-aș fi putut visa la vârsta aceea, până în garajul unei echipe de Formula 1.
Și, cu toate că traiectoria a fost alta, sunt profund mulțumit de cum am evoluat, de cine am ajuns și de viața pe care o trăiesc în momentul de față. Cred că, dacă l-aș întâlni pe acel copil, i-aș spune că visurile lui nu s- au stins, doar au luat o formă diferită, la fel de frumoasă.
Care consideri că este cea mai mare realizare a ta de până acum și care este cel mai important țel al tău pentru viitor?
Sincer, cea mai mare realizare a mea nu ține neapărat de carieră, ci de viață în general: am o familie frumoasă, sunt înconjurat de oameni faini, sunt sănătos și, în plus, iubesc ceea ce fac zi de zi (de la fotbal la F1). Cred că acesta este adevăratul succes, să te trezești dimineața împăcat cu tine și recunoscător pentru ceea ce ai. Cât despre viitor, țelul meu este să continui să cresc în acest sport și să mă dezvolt cât mai mult, atât profesional, cât și ca om. Formula 1 este o lume care te provoacă permanent să fii mai bun, iar eu vreau să profit de fiecare oportunitate de a învăța și de a evolua.
Și, cine știe unde mă va purta acest drum atât de frumos? Îmi place să cred că cele mai bune momente încă urmează, și abia aștept să văd unde pot ajunge.
Dacă ai un mesaj sau dorești să împărtășești ceva cititorilor Gazetei și noi am omis să te întrebăm, te rugăm să o faci.
Astea fiind spuse, aș vrea să vă mulțumesc pentru ocazia de a sta la povești cu voi și aș vrea să vă las cu un scurt mesaj pentru toți cei care ne citesc: Lăsați-vă surprinși de viață și nu încetați niciodată să visați. Uneori, cele mai frumoase povești încep tocmai de acolo unde nici nu te aștepți.
