Sari la conținut
Nr. 36 · Marele Premiu al Principatului Monaco

CE1 MA1 BUN1

de ANA-MIRELA

Paginile 1011 din revistă

Sper să nu fiu acuzată de british bias pentru că la rubrica asta am ales, deocamdată, doar britanici. Am încercat să fiu cât de obiectivă am putut, luând în considerare rezultatele celor despre care am scris. Așadar, un alt britanic ce s-a remarcat în Formula 1 este Peter Bonnington (n. 12 februarie 1975), cunoscut de fanii F1 drept Bono.

De obicei prefer să abordez un subiect cronologic, însă de data asta voi face altfel, adică invers cronologic, din prezent spre începuturile lui.

Foto: facebook.com

Relația dintre un pilot de Formula 1 și inginerul său de cursă este una dintre cele mai importante pe care un pilot o are în cadrul echipei, poate cea mai importantă după cea cu monopostul său, care de cele mai multe ori este un fel de prelungire a sa. Kimi Antonelii, acest copil minune al Formulei 1 ce rescrie recordurile acestui sport, declara că se simte foarte norocos să îl aibă alături pe Bono, pentru că experiența lui îl ajută să înteleagă situațiile noi ce se ivesc și simte că se poate baza pe el atunci când dă de greu. Până și Toto Wolff a remarcat cât de bine reușeste Bono să-l „gestioneze” pe Antonelii, spunând că au fost situații în care a vrut să intervină el însuși pe radio, însă britanicul i-a demonstrat că stăpânește foarte bine situația și nu este necesar. Iar cu privire la succesul lui Kimi, Toto declara că Bono este parte din acest succes, prin faptul că îi este un mentor și un șef bun foarte tânărului pilot italian.

Înainte de Kimi, Bono a fost inginerul de cursă al lui Hamilton, fiindu-i alături pentru mulți ani și pentru nu mai puțin de 6 din cele 7 titluri mondiale obținute de Lewis, pilotul britanic spunând despre Bono că îl consideră ca pe un frate, relația lor fiind mai mult decât una profesională, sprijinindu-se reciproc pe circuit și în afara lui.

Foto: grandprix247..com

Bono-Lewis este relația inginer-pilot probabil cea mai cunoscută fanilor F1, însă până la Lewis și succesul greu de egalat pe care l-a avut cu acesta, Peter Bonnington a mai lucrat cu alți doi campioni mondiali. Unul dintre ei fiind nimeni altul decât Michael Schumacher, celălalt pilot deținător de 7 titluri mondiale. Prima dată când a fost inginerul de cursă al lui Schumacher a fost la Marele Premiu al Italiei, la Monza în 2010, când l-a înlocuit pe Mark Slade.

Foto: instagram.com

Cel de-al doilea campion mondial la care făceam referire câteva rânduri mai sus este Jenson Button, care de fapt nu era încă deținător de titlu, ci avea să devină campion mondial cu Brawn GP în 2009 și sub îndrumarea lui Bonnington.

În afara Formulei 1 se știu foarte puține lucruri despre inginerul britanic, deoarece și-a dorit mereu discreție în ceea ce privește viața sa personală și familia. Se pare că unul dintre motivele pentru care nu l-a urmat pe Lewis la Ferrari este acela că nu a vrut să cauzeze schimbări majore în viața partenerei sale mutându-se în Italia. Se știe totuși că și- a pierdut tatăl în 2015, cu puțin timp înainte de Marele Premiu al Canadei, pentru că Hamilton i-a dedicat victoria tatălui lui Bono. Nici studiile sale nu sunt făcute publice, deși am putea bănui că are o legătură cu University of Greater Manchester, deoarece aceasta își promovează programul de studii de inginerie mecanică folosind numele lui. Din acele puține lucruri personale pe care a fost dispus să le împărtășească public mai știm despre el că: preferă să se deplaseze pe două roți în loc de patru; este stângaci; are un câine; îi place mâncare picantă, foarte picantă; iubește Monaco, în special zona montană. Peter e genul acela de persoană care preferă să lase ceea ce face să vorbească despre el, iar sezonul acesta pare să se îndrepte spre o nouă reușită alături de Kimi. Vom oare un nou campion mondial „marca Bono”?

Foto: seattletimes.com