Cei mai mulți piloți de Formula 1 încep kartingul de la vârste foarte fragede. Piloți precum Max Verstappen, Lando Norris, Lewis Hamilton și mulți alții au început în seriile de karting, urcând treptat spre formulele de juniori, iar mai apoi Formula 1. Însă au fost și perioade când drumul spre Marele Circ arăta cu totul altfel. Unii dintre cei care aveau să ajungă campioni mondiali au venit în Formula 1 după ce lucraseră în garaje, pe șantiere sau în birouri. Unul fusese dentist, altul inginer aerospațial, iar unul dintre cei mai mari campioni ai anilor '60 își petrecuse tinerețea la ferma familiei. Pentru ei, Formula 1 nu a fost începutul vieții profesionale. A fost schimbarea ei.
Jack Brabham – mecanic de avioane
Jack Brabham a fost unul dintre oamenii care au demonstrat că un pilot poate înțelege o mașină și dincolo de volan. Australianul a părăsit școala la 15 ani și a început să lucreze într-un garaj, urmând în paralel cursuri de inginerie mecanică la seral. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a înrolat în Royal Australian Air Force, unde a lucrat ca mecanic la sol, întreținând avioane.

D upă război și-a deschis propriul atelier de reparații auto. Experiența acumulată avea să-i fie extrem de utilă mai târziu, Brabham devenind nu doar triplu campion mondial, ci și constructor și inginer.
Tony Brooks – dentist
Înainte ca Form ula 1 să devină profesia lui, Brooks studia stomatologia. În 1955, pe când era încă student la stomatologie, a participat la curse și a câștigat surprinzător Grand Prix de la Syracuse, pilotând un Connaught. A continuat să-și termine studiile în timp ce cariera de pilot începea să prindă contur. Nu întâmplător a rămas cunoscut drept „ Racing Dentist ”. Pentru Brooks, stomatologia și automobilismul au mers o perioadă în paralel, înainte ca motorsportul să câștige definitiv. A obținut 6 victorii în carieră și a terminat campionatul pe locul al doilea în 1959.

Graham Hill – marinar și mecanic
Înainte să devină unul dintre cei mai cunoscuți piloți ai generației sale și singurul care deține „ Tripla Coroană ”, Graham Hill a efectuat serviciul militar obligatoriu în Marina Regală Britanică, unde a servit ca specialist în sala mașinilor la bordul crucișătorului HMS Swiftsure.
După încheierea serviciului militar, s-a întors pentru o perioadă la Smiths Instruments, unde și-a început ucenicia. Abia după ce a descoperit motorsportul, la 24 de ani, avea să facă schimbarea decisivă. A renunțat la slujba sa și a început să lucreze ca mecanic în lumea curselor, ajungând ulterior la Lotus, unde Colin Chapman i-a oferit șansa de a trece de la lucrul la mașină la pilotaj. A devenit campion in F1 de două ori, ulterior câstigând atât la Indianapolis, cât și la Le Mans.

Jim Clark – fermier
Dacă există un contrast perfect între viața de dinainte și cea de după Formula 1, acela este Jim Clark. Scoțianul a crescut la ferma familiei din Berwickshire și, după ce a părăsit școala, a lucrat acolo cu normă întreagă. Motorsportul a început pentru el aproape ca un hobby, departe de marile circuite și de lumea profesionistă. A început să participe la raliuri și curse locale în 1956. Patru ani mai târziu ajungea în Formula 1. În 1963 și 1965 devenea campion mondial. De la câmpurile din Scoția la vârful motorsportului mondial, traseul lui Clark a fost unul dintre cele mai neobișnuite din istoria Formulei 1.

Nigel Mansell – inginer aerospațial
Nigel Mansell avea deja o meserie înainte să decidă că vrea să-și transforme pasiunea pentru curse într-o carieră. A studiat ingineria și a lucrat ca inginer aerospațial la Lucas Aerospace. În 1977 a renunțat la slujbă pentru a se dedica definitiv curselor, după ce își vânduse mare parte din bunuri pentru a-și finanța cariera. Decizia nu a venit fără riscuri. La doar câteva săptămâni după ce a renunțat la serviciu, Mansell a suferit un accident grav în Formula Ford și și-a fracturat gâtul. A continuat însă drumul către Formula 1, unde a ajuns în 1980 și, doisprezece ani mai târziu, campion mondial.

De la meserii la Marele Circ
Sunt profesii care par să nu aibă nimic în comun cu Formula 1. Și totuși, oamenii care le-au practicat au ajuns să concureze pe cele mai mari circuite ale lumii. Poate că tocmai aici stă una dintre diferențele fascinante dintre generațiile Formulei 1. Pentru unii dintre ei, înainte ca viața să însemne contracte, sponsori și sute de kilometri de teste, exista o meserie adevărată, un atelier, o fermă, un birou sau un șantier. Dar într-o zi a venit Formula 1 și a rescris destine, ba chiar istoria celui mai iubit sport cu motor.



