Salutări, din nou, tuturor! De data aceasta din garajele Red Bull!
În onoarea semnării lui Max Verstappen pentru încă 4 ani la echipa din spatele solidificării statutului legendar al neerlandezului, vă invit la un tur de circuit mental al punctului de lucru de la Milton Keynes (cunoscut și ca MK7), unde istoria și inovația merg mână în mână.
Parcursul său către Formula 1 nu a fost tocmai previzibil, Poate mai țineți minte cum, acum două ea fiind o schioare de succes până să urce într-un ediții, v-am luat cu mine la Silverstone, să monopost de F1. trăim împreună, măcar pe durata lecturii, A participat la probele de coborâre și slalom la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1964, 1968 și 1972, experiența spirituală a vizitei la punctul de două ori fiind chiar căpitanul echipei Marii Britanii. În central al lumii Formulei 1. Ei bine, aventura mea britanică nu s-a terminat acolo. Așadar, plus, pentru o scurtă perioadă de timp a deținut recordul vă invit din nou într-o călătorie, de data de viteză la coborâre de 125 mph. aceasta mai puțin orientată spre trecut, ci cu ochii ațintiți pe viitor, ca un leu concentrându-se pe pradă.
Cu toții cred că asociem Red Bull cu cel puțin unul dintre aceste nume: Verstappen, Vettel, Webber, Coulthard, Ricciardo sau Perez. O echipă aparent construită peste o ruină, o viziune măreață, ajunsă acum în centrul atenției universului F1. Ca o pasăre Phoenix, renăscută din cenușa echipei Jaguar, Red Bull Racing a susținut legende ale sportului. Cu îndrăzneală, iubire pentru competiție, strategii inedite și detalii mecanice ingenioase, taurii austrieci au adus piloți pe podiumuri și au scris capitole întregi în istoria pilotajului de curse. Iar, ca orice autori ai filelor de istorie care se respectă, Red Bull au păstrat, în original, cât de mult au putut din opera lor în căminul de baștină: Milton Keynes.
Înainte să continui, doresc să menționez că îmi asum un bias pentru această echipă, fiind fana lor de când am reînceput să mă uit serios la acest sport, dar am să încerc să mă păstrez cât mai neutră pot, deși entuziasmul de a mă afla acolo a fost mare.
La câteva minute bune în afara micuțului oraș Milton Keynes (MK) se află, în inima pădurii, o unitate de producție, cu designul ieșit parcă din filmele science-fiction. Sticla fumurie și metalul se împletesc pentru a forma clădiri imense care adăpostesc puncte de producție a monoposturilor, muzeul Red Bull Racing și muzeul trofeelor. Publicul larg are acces, contra unei sume nu neapărat accesibile, în cele două muzee și o cameră de lucru.
Camera de lucru permite examinarea de aproape a monoposturilor folosite în evenimente de promovare, precum monopostul VCARB și livery-ul lui Max din Japonia, ambele din 2025. Eu am prins expuse și câteva piese ale motorului de RB14. Ce este expus în acea cameră, diferă în funcție de modelele la care se lucrează. Câteva piese ale monoposturilor sunt, și ele, expuse (permanent), inclusiv fâșii de fibră de carbon - care sunt tactile. Pentru persoanele mai tehnice, această cameră va fi cu siguranță un highlight.
În capătul opus al complexului găsim muzeul de trofee, unde cei de la Red Bull au păstrat, în original, majoritatea trofeelor acumulate pe parcursul istoriei echipei. Pereții imenși ai clădirii sunt acoperiți cu vitrine în care trofee, de la cel mai banal la cel mai unic, reflectă privirile vizitatorilor. Cărămizile palatului Red Bull te privesc înapoi, cuprinzându-te cu mândrie și emoție. Fiecare trofeu parcă îți șoptește „Fanule Red Bull, bun venit acasă!”
Dacă este ceva la care echipa acestui muzeu se pricepe, este să îți creeze o stare de apartenență deosebită. Ca și cum suntem toți amici și discutăm lejer, fără judecată pentru cei care poate acum (re)descoperă sportul. Staff-ul a fost excepțional, cu răspunsuri clare și prezentări detaliate, narate cu entuziasmul pe care numai un fan înfocat îl are. Cred ca 50% din experiență au fost oamenii staff-ului.
Atracția principală, însă, a fost muzeul Red Bull. Imaginați-vă o cameră gigantică, întunecată, luminată de un ecran imens și lămpi de masă ambientale. Această cameră este în pantă, iar la poalele acesteia: câte unul din fiecare monopost Red Bull, parcate în semicerc, privindu-vă. Ca niște bestii gata de luptă. Într-adevăr, dragi prieteni, aceste monoposturi emană putere, radiază, de parcă imediat vei auzi cum fiecare dintre ele își va tura motorul într-o simfonie mecanică.
Dar, pentru că o astfel de priveliște este garantat să-ți dea fiori și să te copleșească, cei de la MK7 oferă un bar și snacks-uri pe care să le poți consuma pe una din multele canapele. Într-o hală adiacentă acestei camere, pe rafturi gigantice, poți admira combinezoanele și căștile unor piloți și, mai ales, monoposturi cu livery-uri speciale sau perechi ale celor expuse. Titani ai curselor te primesc cu DRS-urile deschise. În această hală ne-a fost oferită și mâncare înainte de vizionarea cursei.
Monoposturile expuse în camera principală permit înconjurarea lor, dar atingerea este descurajată. Fiecare monopost a participat la curse. Eu am urmărit, proiectat pe ecranul imens (și comentarii de la Antal și Cătălin în căști) cursa de la Barcelona. Sentimentul nu se poate descrie în cuvinte, a fost supra- omenesc. Această cursă mi-a oferit un insight complet nou, chiar de la Hannah Schmitz, care a oferit un interviu scurt înaintea cursei. (Fun fact: diferitor strategi le este oferită șansa să dirijeze curse în locul H annei, motiv pentru care ea a putut oferi interviul). Aceasta a oferit răspunsuri atât de clare și cu atât drag pentru meseria ei - o admir de atunci de 10 ori mai mult decat o admiram deja.
M-a impresionat enorm inclusiv bucuria colectivă pentru câștigul lui Hamilton, a tuturor celor din cameră.
Așadar, prieteni, sper că v-am putut bucura cu acest tur final al călătoriei mele britanice și sper să ne revedem la linia de start a altor ediții ale gazetei.
