Există oameni care văd mașina doar ca pe un mijloc de transport și există oameni care transformă fiecare kilometru într-o lecție despre control, precizie și responsabilitate. Titi Aur face parte din cea de-a doua categorie. Cu o carieră construită pe performanță în motorsport și pe dorința de a schimba modul în care românii înțeleg condusul, el a devenit unul dintre cele mai respectate nume din domeniul siguranței rutiere. Fie că vorbim despre competiții, experiența acumulată în mii de ore petrecute la volan sau despre misiunea de a educa șoferii prin cursuri și demonstrații, Titi Aur inspiră încredere și profesionalism. Povestea sa este despre pasiune, disciplină și convingerea că adevărata performanță începe întotdeauna cu respectul pentru viață și pentru regulile care ne protejează pe toți în trafic.
Ați iubit atât de mult raliul încât ați făcut taximetrie ilegal pentru a vă putea prepara mașina pentru partici- parea la competiții, dacă ați lua-o de la capăt ați face lucrurile diferit?
Da, aș urma același vis, dar nu neapărat pe același drum. La vremea aceea, posibilitățile erau foarte limitate, iar dacă voiai să faci performanță în motorsport trebuia să găsești singur soluții. Pentru mine, taximetria a fost una dintre ele. Nu era o alegere de care eram mândru, ci una pe care am făcut-o pentru că îmi doream enorm să concurez. Astăzi nu aș încuraja pe nimeni să procedeze la fel. Cred că pasiunea trebuie susținută prin muncă, perseverență și decizii responsabile. Dar nu regret acea perioada.
M-a învățat ce înseamnă să lupti pentru un obiectiv, să apreciezi fiecare oportunitate și să nu renunți atunci când pare că nu ai nicio șansă. Poate tocmai pentru ca mi-a fost atât de greu, astăzi apreciez și mai mult tot ceea ce am construit.
Sunteți de opt ori campion național la raliuri; care considerați că este cea mai bună mașină de raliu pe care ați condus-o vreodată?
Este foarte greu să aleg o singură mașină, pentru că fiecare a reprezentat o etapă importantă din evoluția mea ca pilot. Peugeot 205 GTI a fost mașina cu care am debutat și de care mă leagă multe amintiri frumoase. Dacia Liberta, în echipa Dacia Pitești, a fost o perioadă excelentă de formare, într-o echipă foarte bine organizată pentru acei ani. Audi S2 a însemnat un pas important prin trecerea la tracțiunea integrală, iar Toyota Celica GT-Four a dus lucrurile la un alt nivel. Era o mașina mai performantă și una dintre cele care mi-au placut cel mai mult să le pilotez. A urmat Seat Cordoba WRC, care a însemnat intrarea în lumea mașinilor World Rally Car, apoi Mitsubishi Lancer Evo IX, o masină extrem de competitivă pentru perioada respectivă, cu care am avut parte de experiente extraordinare. Iar dintre cele mai moderne, Skoda Fabia R5 mi s-a părut una dintre cele mai echilibrate mașini de raliu construite vreodată, aproape perfectă pentru categoria ei. Fiecare dintre aceste mașini m-a învățat ceva diferit și m-a ajutat să evoluez. De aceea îmi este greu să spun care a fost cea mai buna. Mai degraba as spune ca fiecare a fost cea mai buna la momentul potrivit din cariera mea.
În raliuri, copilotul reprezintă „ochii" pilotului; cum se dezvoltă acea încredere profundă când știți că siguranța dumneavoastră depinde de indicațiile altei persoane?
ncrederea nu apare de la prima cursă și nici doar pentru că doi oameni se înțeleg bine. Se construiește în timp, prin sute de ore petrecute împreună la recunoașteri, antrenamente și competiții. Ajungi să îl cunoști foarte bine, să îi recunoști tonul vocii și chiar felul în care spune fiecare notă. La viteze de peste 150 km/h nu mai ai timp să verifici dacă ceea ce spune este corect. Pur și simplu trebuie să ai încredere deplină. Dacă apare chiar și o fracțiune de secundă de îndoială, deja este prea târziu. Cred ca relația dintre pilot și copilot este una dintre cele mai puternice forme de încredere pe care le poți avea între doi oameni. Fiecare își face partea lui, iar succesul depinde de amândoi în egală măsură.
Dacă ar trebui să alegeți un singur moment din cariera dumneavoastră pe care l-ați considera definitoriu, dar care nu apare în palmares și nu se vede într- o statistică, care ar fi acela?
Cred ca momentul care mi-a schimbat cu adevărat viața nu apare în niciun clasament și nu mi-a adus niciun trofeu. A fost decizia de a părăsi ilegal România înainte de 1989. A fost cea mai grea și mai riscantă decizie pe care am luat-o, dar fără ea multe dintre lucrurile pe care le-am facut mai târziu nu ar fi fost posibile. Un al doilea moment la fel de important a fost absolvirea școlii de pilotaj Jean-Michel Fabre, la Paris. Acolo am descoperit ceva ce până atunci nu știam: pilotajul nu înseamnă doar talent sau experiență, ci poate fi pr dat, explicat și învățat printr-o metodă clara. Practic, acolo am învățat alfabetul pilotajului. Tot acolo s-a născut și ideea care avea să mă însoțeasca mulți ani: să înființez, într-o zi, o școală de pilotaj în România. Atunci părea doar un vis, dar peste ani acel vis s-a transformat în Academia Titi Aur . Privind înapoi, cred că acele două momente au avut un impact mult mai mare asupra vieții mele decât orice victorie din palmares.
Ați concurat într-o perioadă în care pilotul trebuia să „simtă” mașina mult mai mult decât să se bazeze pe date și simulări. Ce credeți că s-a câștigat și ce s-a pierdut odată cu tehnologia din motorsportul modern?
Tehnologia a adus foarte multe lucruri bune. Mașinile sunt mai rapide, mai sigure, mai fiabile, iar echipele au acces la o cantitate uriașă de informații care îi ajută să ia decizii mai bune. Este o evoluție firească și nu cred ca ne-am mai putea întoarce la ceea ce era acum 30 de ani. În același timp, cred că s-a pierdut puțin din instinctul pilotului. Acum 20 de ani eram nevoiți să simțim mașina în permanență, să înțelegem din volan, din suspensie sau chiar din sunetul motorului ce se întamplă. Astăzi, multe dintre aceste informații vin din senzori și din datele analizate de echipă.
Dar performanța apare atunci când cele două se completează. Tehnologia este un ajutor extraordinar, dar în momentul în care se stinge semaforul sau începe proba specială, tot omul este cel care trebuie să ia decizia corectă. Iar curajul, intuiția și experiența nu pot fi înlocuite de niciun calculator. În același timp, cred că s-a pierdut puțin din spectacol. În raliuri, derapajul este ca driblingul în fotbal. Nu este întotdeauna cea mai rapidă sau cea mai eficientă soluție, dar este sarea și piperul acestui sport. Este ceea ce îi face pe oameni să vină pe marginea probei speciale, să aplaude și să se îndrăgostească de raliuri. Astăzi, mașinile sunt atât de performante încât piloții urmăresc în primul rând eficiența maximă, chiar dacă asta înseamnă uneori un spectacol mai puțin spectaculos pentru public.
Ați văzut motorsportul românesc evoluând timp de mai bine de trei decenii. Există vreun mit despre performanță în România pe care ați vrea să- l demontați?
Cred ca cel mai mare mit este că performanța ține doar de talent sau de o mașină bună. Sigur că ambele contează, dar nu sunt suficiente. În spatele oricărui rezultat sunt mii de ore de pregătire, disciplină și foarte multă muncă pe care publicul nu o vede. Un alt mit este că în România nu se poate face performanță. Eu cred exact invers. Avem oameni talentați și pasionați, dar de multe ori ne lipsesc continuitatea, răbdarea și susținerea pe termen lung. Performanța nu se construiește într-un sezon, ci în ani de muncă. De multe ori ne uităm doar la rezultatul final și uităm drumul până acolo. Tocmai acel drum face diferența dintre un sportiv bun și unul de excepție.
După mii de kilometri parcurși în competiții și pe șosele, mai există ceva care vă provoacă aceeași emoție ca atunci când erați la început?
Da. Chiar și după atâția ani, emoția nu a dispărut. Poate că astăzi nu mai este acea nerăbdare specifică începutului, dar a fost înlocuită de o bucurie mult mai profundă. Mă emoționează și acum sunetul unui motor de competiție, atmosfera dinaintea startului sau un drum spectaculos parcurs cu o mașina bine pregatită. Sunt lucruri care nu se schimbă, indiferent câți ani trec. Cred că atunci când pasiunea este autentică, ea nu dispare. Se transformă. La început ești fascinat de viteză. Cu timpul ajungi să apreciezi mult mai mult precizia, controlul și tot ceea ce se află în spatele unei curse reușite. Aceste lucruri continuă să îmi ofere aceeși satisfacție și astăzi.
Dintre toate programele Academiei (conducere defensivă, pilotaj sportiv, off-road, cursuri pentru instructori), care credeți că schimbă cel mai mult mentalitatea unui cursant, dincolo de comportamentul lui la volan?
Fiecare program are rolul lui, dar dacă vorbim despre schimbarea mentalității, fără îndoială cursurile de conducere defensivă au cel mai mare impact. La început, multi cursanți vin convinși că sunt șoferi foarte buni. După câteva exerciții practice își dau seama că nu este suficient să știi să controlezi mașina, ci trebuie să înveți să anticipezi, să previi și să iei decizii corecte înainte să apară pericolul. Cred că cea mai mare schimbare este că oamenii pleacă întelegând că un șofer bun nu este cel care merge cel mai repede sau are cele mai bune reflexe, ci cel care reușește să anticipeze și să evite situațiile periculoase. Din acel moment se schimbă nu doar modul în care conduc, ci și felul în care privesc responsabilitatea pe care o au față de cei din jur.
În ceea ce privește evoluția mașinilor de stradă, vi se par cele actuale prea asistate electronic și îi fac oare pe șoferi mai puțin pricepuți?
C red ca mașinile de astăzi sunt mult mai sigure decât cele pe care le conduceam acum 20 sau 30 de ani, iar ăsta este un lucru foarte bun. Sistemele electronice au salvat și continuă să salveze foarte multe vieți. Problema apare atunci când șoferul începe să creadă că mașina poate compensa orice greșeală. Nicio tehnologie nu poate învinge legile fizicii și nici nu poate lua toate deciziile în locul celui aflat la volan. De aceea spun mereu că tehnologia trebuie privită ca un ajutor, nu ca un înlocuitor al pregatirii. O mașină modernă poate interveni într-o situație critică, dar un șofer bine pregătit este cel care, de cele mai multe ori, reușește să nu ajungă în acea situație. Cred că provocarea viitorului este să construim mașini mai inteligente, dar și șoferi mai bine pregătiți.
Se spu ne că mașina pe care o conducem și stilul de condus ne reflectă personalitatea. Ce spune stilul de condus al românilor despre societatea noastră actuală?
Cred ca stilul de condus spune multe despre o societate. În trafic se văd foarte bine răbdarea, respectul față de reguli, modul în care reacționăm sub presiune sau cât de mult ne gândim și la cei din jur. La noi observ de multe ori graba de a ajunge primii, chiar dacă diferența este de doar câteva secunde. Mai există și tendința de a considera regulile mai degrabă o recomandare decât o obligatie. Dar nu cred că este o problemă de talent, ci de educație și de mentalitate. Vestea bună este că lucrurile se schimbă. Văd din ce în ce mai mulți șoferi care sunt interesați să învețe, care înțeleg importanța conducerii defensive și care realizează că un șofer bun nu este cel care demonstrează ceva în trafic, ci cel care ajunge în siguranță la destinație. Cred că această schimbare, chiar dacă este lentă, este cel mai important lucru care se întamplă astăzi în cultura rutieră din România.
Dacă ar fi să convingeți un adolescent pasionat de mașini să aleagă pilotajul de performanță în locul curselor ilegale de pe stradă, care ar fi primul argument pe care i l-ați da?
I-aș spune că, dacă este cu adevărat pasionat de mașini și de viteză, locul lui este pe circuit, nu pe stradă. Pe circuit poți merge la limită, poți învăța să controlezi mașina și poți deveni cu adevărat mai bun. Pe stradă nu demonstrezi că ești un pilot bun, ci doar îți asumi riscuri pentru tine și pentru oameni care nu au ales să participe la acea „cursă". Am spus de multe ori că strada nu este circuit. Pe circuit, totul este gândit pentru performanță și siguranță. În trafic apar copii, pietoni, bicicliști și șoferi care nu se așteaptă la astfel de comportamente. Dacă îți place viteza, transformă pasiunea într-un sport. Vei avea mult mai mult de câștigat, iar satisfacția este incomparabil mai mare atunci cand obții un rezultat prin talent, pregătire și disciplină, concurând cu alți pasionați și să devii bun între cei buni, nu printr-un risc inutil.
Ați povestit că ați învățat pentru bacalaureat și facultate stând în garaj, în mașina nouă cumpărată de părinți. Vi se întâmplă și acum ca mașina să fie locul în care vă simțiți cel mai bine?
Da, într-un fel, a rămas. Mașina a fost mereu mai mult decât un mijloc de transport pentru mine. A fost locul în care am visat, am învățat, am facut planuri și, uneori, chiar m-am liniștit după o zi grea. Și astăzi îmi place să conduc. Sunt momente în care urc în mașină, pornesc la drum și reușesc să îmi pun ordine în gânduri. Cred că mulți pasionați de mașini înțeleg foarte bine sentimentul acesta. Totuși, dacă la 18 de ani vedeam mașina mai ales prin prisma vitezei și a performanței, astăzi o apreciez pentru libertatea pe care mi-o oferă și pentru toate amintirile pe care le leaga de viața mea.
Știm că ați coordonat o carte, „Auto control. Tehnici și tactici de conducere defensivă și sportivă”, dar aveți și povești și experiențe de viață ce ar putea inspira noile generații, v-ați gândit vreodată să vă scrieți autobiografia?
M-am gândit de mai multe ori și recunosc că sunt oameni care ma întreabă destul de des când voi scrie o autobiografie. Adevărul este că am adunat multe povești, nu doar din motorsport, ci și din viață. Unele sunt amuzante, altele au fost lectii grele, dar toate m-au ajutat să ajung omul care sunt astăzi. Deocamdată simt că mai am multe capitole de scris. Dar nu exclud deloc această idee. Dacă va veni momentul, mi-ar plăcea să nu fie doar o carte despre curse și mașini, ci despre alegeri, sacrificii, oameni și lecțiile pe care le-am învățat de-a lungul drumului. Dacă poveștile mele vor putea inspira măcar câțiva tineri să își urmeze pasiunea cu seriozitate și responsabilitate, atunci cred ca va merita să le pun pe hârtie.
Demnă de povestiteste și fuga dumneavoastră din țară în 1987, prima dată singur, apoi împreună cu ce a care avea să vă fie soție; totuși după `89 ați lăsat Franța și ați revenitîn România, ați regretat vreodată decizia asta?
Nu, nu am regretat niciodată. Când am plecat, am făcut-o pentru că simțeam că nu am libertatea să îmi construiesc viitorul așa cum îmi doream. Dupa Revoluție, am simțit că locul meu este aici și că pot contribui la dezvoltarea motorsportului românesc. Sigur că în Franța aveam mai multe oportunități și conditii mai bune. Dar nu am luat decizia doar cu mintea, ci și cu sufletul. Am simțit că aici pot construi ceva care să rămâna în urma mea. România mi-a oferit provocările pe care le căutam și șansa de a face lucruri pe care, probabil, în altă țară nu le-aș fi făcut niciodată. Privind înapoi, nu aș schimba această decizie. A fost una dintre cele mai importante alegeri din viața mea.
Urmărind Formula 1 din perspectiva unui fost pilot de raliuri, ce anume din tehnica sau strategia piloților actuali ați fi vrut să puteți „împrumuta” pentru propriul stil de condus, dacă ați mai concura azi? Vă seamănă vreun pilot de pe grila actuală ca stil de pilotaj?
Din Formula 1 de astăzi cred că aș fi vrut să împrumut capacitatea piloților de a lucra cu foarte multe date și de a transforma fiecare detaliu într-un avantaj. Noi mergeam mult mai mult pe simț, pe instinct și pe experiența directă. Astăzi, un pilot trebuie să fie rapid, dar și foarte analitic. M-ar fi ajutat mult aceasta combinație între viteză, precizie și analiză. În raliuri, fiecare fracțiune de secundă contează, iar dacă ai mai multe informații bune înainte de start, poți lua decizii mai clare. Nu știu dacă pot spune că îmi seamăna un pilot anume. Îmi plac piloții care combină agresivitatea controlată cu luciditatea. Max Verstappen are foarte mult instinct și curaj, iar Lewis Hamilton a aratăt de-a lungul anilor o constanță si o maturitate extraordinare. Cred ca fiecare pilot mare are ceva de la care poți învăța.
Unul dintre cele mai spectaculoase și controversate campionate din F1 modernă a fost cel din 2021, iar despre curs a lui finală ați declarat atunci că: „Povestea de ieri este atât de intensă și deosebită încât n-aș spune categoric că nu este ceva conspirație în spate.” Cum vedeți acum impactul pe care acea cursă l-a avut în F1 și cum vi se par evoluțiile ulterioare ale principalilor protagoniști, Max Verstappen și Lewis Hamilton?
Finalul sezonului 2021 va ramane, probabil, unul dintre cele mai discutate momente din istoria modernă a Formulei 1. Atunci au existat foarte multe emoții și interpretări, iar deciziile luate în ultimele tururi au stârnit controverse care continuă și astăzi. Dincolo de acel deznodământ, cred că acel sezon a avut un efect pozitiv pentru Formulei 1. A readus foarte mulți oameni în fața televizoarelor și a demonstrat cât de spectaculos poate fi acest sport atunci când doi piloți de un asemenea nivel luptă până în ultimul viraj. Max Verstappen a confirmat ulterior că titlul nu a fost o întâmplare. A continuat să domine prin viteză, încredere și o constanță impresionantă. În același timp, Lewis Hamilton rămâne unul dintre cei mai compleți piloti din istoria Formulei 1. Chiar dacă rezultatele din ultimii ani nu au mai fost aceleași, valoarea unui campion nu se măsoara doar prin victoriile recente, ci prin tot ceea ce a construit de-a lungul carierei. Până la urmă, rivalitatea dintre Verstappen și Hamilton a fost benefică pentru Formula 1. A creat o generație nouă de fani și a oferit un sezon pe care cred că îl vom aminti mulți ani de acum înainte.
Dacă aveți un mesaj sau doriți să împărtășiți ceva cititorilor Gazetei și noi am omis să vă întrebăm, vă rugăm să o faceți.
Aș vrea să le spun tuturor celor pasionați de mașini și de motorsport să nu își piardă niciodată curiozitatea și dorința de a învăța. Indiferent cât de experimentat ești, întotdeauna există loc să devii mai bun. Și aș mai spune un lucru: bucurati-vă de viteză acolo unde îi este locul. Circuitul este locul în care poți descoperi cu adevărat limitele unei mașini și ale unui pilot. Strada trebuie să rămână locul în care ajungem cu toții acasă în siguranță. Motorsportul m-a învățat foarte multe, dar poate cea mai importantă lecție este aceasta: adevărata performanță nu înseamnă să mergi cel mai repede, ci sa știi când sa accelerezi, când să ai răbdare și cum să iei deciziile corecte. Cred că lectia aceasta este valabilă nu doar în curse, ci și în viață.
