Dintotdeauna am avut convingerea că lucrurile bune trebuie împărtășite, așa că bună tuturor și bine ați venit! Hai, nu trebuie să vă descălțați, intrați așa că oricum au rămas niște urme de pneuri pe podeaua din sufrageria minții mele, urme care sper să nu se șteargă niciodată. Bucuria pe care vreau să o împărtășesc cu voi astăzi are legătură cu vizita mea la unul din cele mai iubite locuri ale lumii Formulei 1: Circuitul de la Silverstone.
La acest tur rapid prin Anglia am ajuns mulțumită ajutorului tatălui meu, priceput în ale internetului și urmăritor amator de F1. Eu, fiind singura pasionată de motorsport din familie, am plecat în această călătorie exact ca o copilă mergând în prima ei tabără: cu inima plină de bucurie și un ghiozdan în spate.
Asa că, la 6 dimineața într-o vineri, mi-am început pelerinajul cu destinația legendarului circuit de la Silverstone. Drumul a fost dur, transportul feroviar englez fiind un CFR mai entuziasmat, dar totul avea să merite cu vârf și îndesat. Am luat un taxi de la hotelul din Milton Keynes până la circuit, o aventură în sine, deoarece din oraș am găsit taxi care să mă ducă încolo dar înapoi ba! Momentul în care am văzut muzeul în fața ochilor și am auzit vuietul motoarelor, însă, mi-a șters ca prin magie orice nemulțumire aș fi avut față de taximetristul care m-a adus, el la rândul său crezându-se probabil cel puțin Senna.
M-a copleșit, din nou, o bucurie ca a unui copil. Clădiri văzute numai în poze și știute din povești, aflate acum în fața mea! Muzeul Silverstone, o imensitate din metal și sticlă, m-a primit cu o accesibilitate neașteptată: lifturi, semnalizare clară și un personal deschis și zâmbitor, care m-a ghidat până la intrarea în muzeu. Clădirea gigantică ascundea în spatele magazinului de merch care ne primea la intrare un perete întreg din sticlă, pe două etaje, prin care se puteau vedea circuitele adiacente celui legendar, și mașinile supercar care concurau pe el. Așteptând terminarea experienței de familiarizare cu istoria motorsportului pe circuit, sub forma unui scurt clip care începuse deja pentru un alt grup înainte să ajung, m-am trezit uitându-mă cu sufletul la gură ba pe geam la National Circuit, ba la Quali-ul pentru Barcelona, proiectat pe un ecran în sala de așteptare. Apoi a venit rândul grupului meu să înceapă vizualizarea clipului scurt menționat mai sus, urmată de intrarea în muzeul propriu-zis.
Expoziția în sine a fost pe cât de mică din punct de vedere al spațiului, pe atât de impresionantă; o privire în trecut, care m-a ghidat spre o înțelegere mai bună a prezentului. Nu cred că pot descrie în cuvinte cât de minunat este să fii înconjurat de atâtea monoposturi, vechi (de la cilindriul de tablă pe roți) și noi (un monopost Aston Martin din 2025). La un moment dat, mi-au dat poate chiar și niște lacrimi. Un moment aproape de neegalat. (Deoarece am mers și la RB MK7, care pentru mine a fost o experiență și mai minunată).
Printre multiplele costume de cursă expuse, incluzând unele din cele ale lui Hamilton și Russell, am fost profund surprinsă de cel al lui Susie Wolff, singura piesă de memorabilia a unei femei expusă, din câte am văzut.
Deṣi eu nu sunt neapărat o fire tehnică, mini expozițiile interactive și plăcuțele explicative m-au făcut să înțeleg mult mai bine ingineria fantastică de sub fibra de carbon. Iar simulatorul m-a făcut să înțeleg că poate eu, șofer de mașină cu motor “văr primar” cu cel de Vespa, nu sunt încă la fel de Max Verstappen cum mă simt atunci când, cu voia 1.2-ului, depășesc un camion pe drum drept. Vizita la muzeu s-a încheiat cu un video interactiv neobligatoriu, care deși a fost deosebit de interesant, mi-a dat puțin rău de mișcare din cauza domului LED pe care a fost proiectat și a scaunelor care produceau sunete și vibrații similare celor din condițiile de cursă. Pentru persoanele sensibile la mișcare sau lumini puternice nu este cel mai bun final al turului de muzeu. Dar nu vă îngrijorați, experiența muzeului este perfect completă și fără acel video!
Formula Experience a fost la rândul său un pas spre a înțelege și aprecia mai profund dexteritatea și efortul fizic supraomenesc pe care îl depun acești oameni, un alt sentiment de neuitat despre care aș putea scrie zile întregi. Pe scurt, trebuie trecut pe la un birou de check-in în clădirea Silverstone Wing, unde mai apoi aștepti într- o sală imensă cu scaune, beanbags, cafenea, și mini loc de joacă pentru copii. Apoi, pe grupuri, eşti chemat de un membru al personalului care face un briefing scurt, în care explică regulile, steagurile, și câteva detalii despre mașină și tehnici de cursă.
Cel nimerit de mine povestea despre cum concura în karting cu Lando Norris! Apoi a urmat îndreptarea spre circuitul Stowe, echiparea cu căști și mănuși, și îmbarcarea în mașini cu ajutorul personalului. Eu am ales cursa în Single Seater, dar mai există și varianta de a conduce un supercar pe circuitul de Formula 1, unde aveți de ales dintre 3 producători mai underground de fel: Aston Martin, Ferrari sau McLaren.
Poate ați mai auzit de ei… Pentru cei care au mai venit cu cineva, au fost disponibile locuri în mini-tribune pentru a putea urmări persoanele dragi pe circuit. Organizarea generală a experienței de Single Seater a fost absolut impecabilă.
Sentimentul din mașină, pe circuit, a fost complet diferit de orice mi-aș fi putut imagina. Felul în care se simte asfaltul, rezistența pe care o opune volanul, timpii de frânare atât de diferiți de cei din viața de zi cu zi! Modul în care simți aerul cum se mulează pe mașină și apoi pe tine, nu-mi venea să cred cât de dificil, dar și cât de revigorant și distractiv poate să fie condusul, comparativ cu ceea ce sunt obișnuită! Un alt lucru care m-a surprins, și de care nu mi-am dat seama până nu m-am dat jos de la volan, a fost efortul fizic depus pentru a rămâne pe fază, în contact cu mașina, fără să ți se facă rău de mișcare. Această jumătate de oră de condus a schimbat permanent modul în care mă uit acum la curse. (Apropo, doamnelor, suntem invitate de staff să venim și noi în număr mai mare la astfel de experiențe!)
În ciuda căldurii infernale și a transportului nu neapărat perfect, Silverstone mi-a oferit în mod deosebit un sentiment de apartenență. Chiar dacă nu am fost fană înfocată F1 încă din copilărie, ci am redescoperit sportul abia ca adult acum câțiva ani, atmosfera a fost clară: tu aparții aici, cu noi. Iar bucuria aceasta a primit un loc special în sufletul meu. O bucurie împărtășită de zeci, poate chiar spre sute de oameni. Bucuria unui sport atât de departe de noi, dar totuși atât de drag și apropiat.
Deși mi-aș dori ca orice fan F1 să poată vizita acest loc de legendă, sper ca măcar ce am pălăvrăgit eu aici să vă aducă un strop de bucurie. Iar pentru cei care încă nu sunt convinși dacă merită sau nu - luați biletele. Trăiți momentul. Turați motorul. Experiența este de neuitat.
Lights out and away we go! Sper să vă revăd pe toți poate la un alt weekend de cursă prin Gazetă. Până atunci, hai să ne bucurăm cu toții de acest sport minunat.
