Una dintre cele mai memorabile figuri din istoria Formulei 1 este cea a lui Niki Lauda. Legendarul pilot austriac a dominat anii ’70 printr-o combinație rară de inteligență, disciplină și curaj. A concurat pentru unele dintre cele mai importante echipe ale vremii, transformându-se rapid într-un simbol al performanței și al determinării. Niki Lauda a avut un accident îngrozitor în Germania, în august 1976. Nu se aștepta nimeni să supraviețuiască, cu atât mai puțin să mai concureze.
Sezonul 1976
În acest sezon Lauda era campionul mondial en titre, după ce câștigase primul titlu cu un an înainte. Sezonul 1976 se anunța dramatic, deoarece Lauda și rivalul său, pilotul britanic James Hunt, se luptau pentru titlu. Lauda avea deja cinci victorii înainte de Marele Premiu al Germaniei și era pe cale să câștige din nou titlul mondial. Dar sportul era extrem de periculos. Până în 1976, 63 de piloți muriseră în cursele de Grand Prix.
Pistele de Formula 1 în acea vreme nu erau sigure. Circuitul Nürburgring era deosebit de periculos, fiind supranumit „Iadul Verde” de legendarul pilot Jackie Stewart. Traseul lung și îngust avea 22,8 km pe tur și aproximativ 177 de viraje, iar lipsa personalului de intervenție și a barierelor de protecție îl făcea extrem de riscant. În dimineața cursei, Lauda a încercat să convingă ceilalți piloți să boicoteze competiția din cauza pericolelor, dar votul a decis ca această cursă să aibă loc.
Cursa a început normal, dar în turul doi, înainte de virajul Bergwerk, Ferrari-ul lui Lauda a ieșit de pe pistă la aproximativ 190 km/h, s-a lovit de un taluz, iar rezervorul de combustibil s-a rupt, provocând o explozie și un incendiu. Mașina s-a întors pe pistă, unde a fost lovită de alte monoposturi. Mai mulți piloți, printre care Brett Lunger, Harald Ertl, Guy Edwards și Arturo Merzario, au oprit pentru a-l salva.
Merzario a reușit să-i desfacă centurile de siguranță, iar ceilalți l-au tras din mașina în flăcări. Casca lui Lauda fusese smulsă la impact, lăsându-i fața expusă focului. Avea arsuri grave, oase fracturate și inhalase vapori toxici extrem de periculoși. A fost transportat de urgență la spital cu elicopterul, dar a intrat în comă. Medicii nu credeau că va supraviețui. Plămânii îi erau grav afectați și aproape au cedat. Rănile de la nivelul capului au necesitat grefe de piele, iar pleoapele i-au fost reconstruite folosind piele de pe urechi. Cu toate acestea, Lauda a refuzat să cedeze. „ Apoi începi să te lupți cu propriul creier”, spunea el în 1977 . Auzi zgomote, auzi voci și încerci să le asculți, să-ți ții creierul activ și să faci corpul să lupte împotriva bolii. Cred că asta m-a ajutat să supraviețuiesc. ” În ciuda rănilor, Lauda era hotărât să câștige campionatul mondial. A lipsit doar două curse și, deși îi era teamă, a decis că revenirea la volan îl va ajuta mental. La doar șase săptămâni după accident, a revenit la Marele Premiu al Italiei de la Monza. În prima cursă după revenire, purta o cască specială pentru a reduce durerea.
Ochii îi lăcrimau constant, iar sângele îi pătrundea prin bandaje. Cu toate acestea, a terminat pe locul patru. După cursă, când și- a scos cagula, grefele de piele s-au desprins, redeschizând rănile.
În final, Niki Lauda a pierdut titlul mondial din 1976 în fața lui James Hunt, la o diferență de un singur punct. În ultima cursă din Japonia, s-a retras după două tururi din cauza ploii torențiale și a vizibilității reduse. A revenit însă în anul următor și a câștigat din nou campionatul. Accidentul din 1976 i-a afectat sănătatea pe termen lung, ducând în 2018 la un transplant dublu de plămâni. Cu toate acestea, Lauda a câștigat 25 de Mari Premii în cariera sa. Când a murit, în mai 2019, la vârsta de 70 de ani, fostul său coleg de echipă de la McLaren, John Watson, a declarat că revenirea sa la doar 40 de zile după accident a fost „cel mai curajos act al unui sportiv” pe care l-a văzut vreodată.
