
Despre tinerii talentați se spune de multe ori că sunt copii-minune și așa este. Un copil-minune este și David, dar mai corect ar fi să spunem că este un copil care face minuni, pentru că performațele pe care le-a reușit se datorează muncii și determinării de care dă dovadă. Talentul este important, dar nu suficient, vorba lui Edison, 1% inspirație, 99% transpirație.
Salut, David! Suntem impresionați de succesul pe care l-ai avut deja în sportul cu motor și suntem convinși că nu ți-a fost ușor, tocmai de aceea am vrea să știm cum se clădește o astfel de performanță. Drumul spre succes implică și eșecuri, pe tine cine și ce te ajută să nu te lași doborât de astfel de momente?
În motorsport înveți foarte repede că nu toate cursele se termină așa cum îți dorești. Momentele dificile fac parte din acest drum. Ceea ce mă ajută să merg mai departe este pasiunea pentru ceea ce fac și susținerea familiei mele. Fiecare eșec îl privesc ca pe o lecție. Încerc să învăț din el, să înțeleg ce pot îmbunătăți și să revin mai puternic la următoarea cursă.
Ce sacrificii a trebuit să faci până acum pentru a avea o carieră în motorsport?
Sincer, nu am simțit niciodată că fac sacrificii. Tot ceea ce am făcut a fost din pasiune pură. Motorsportul este parte din mine și nu îl percep ca pe o renunțare, ci ca pe un drum ales cu inima. Dacă există sacrificii, ele sunt mai degrabă ale familiei mele, care face eforturi uriașe pentru a mă susține. Pentru mine, atunci când faci ceea ce iubești, nimic nu este prea greu.
Cum este viața pe drumuri, departe de casă? Ce îți lipsește cel mai mult?
Fac asta de la 6 ani și, uneori, simt că nu știu cum ar fi fost viața mea altfel decât pe circuit. Viața departe de casă și de cei dragi este uneori grea, există dor și momente de oboseală. Dar toate acestea sunt compensate de faptul că trăiesc visul meu, că descopăr lumea, că am prieteni din diferite țări care împărtășesc aceeași pasiune. Motorsportul este imprevizibil, iar această intensitate face fiecare experiență unică.
Cum reușești să menții echilibrul între școală și cariera sportivă?
Este din ce în ce mai dificil să le îmbin. În perioadele de cursă sunt complet concentrat pe competiție, iar școala rămâne în plan secund. Când revin acasă, încerc să recuperez cât de mult pot. Nu este ușor, dar învăț disciplină, organizare și responsabilitate – lucruri care mă ajută și pe pistă, și în viață.
Știm că ai o relație destul de apropiată cu Antonelli (Kimi), se pot lega prietenii adevărate între piloți sau rivalitatea este atât de mare încât nu lasă loc pentru așa ceva?
Am o relație foarte bună cu Andrea Kimi Antonelli. Este un om modest și cald, iar asta contează foarte mult. Rivalitatea există, dar doar pe pistă. În afara ei suntem tineri care trăim aceleași emoții și presiuni. Cred că tocmai această separare între competiție și viața personală face ca prieteniile să fie reale și sincere.
Cât de greu este să te susții financiar într-un astfel de sport? Cât de greu se găsesc sponsori?
Motorsportul este unul dintre cele mai costisitoare sporturi din lume, iar pentru o familie este aproape imposibil să susțină singură acest drum. De aceea fiecare rezultat bun înseamnă mai mult decât un trofeu – înseamnă o șansă în plus. În România, deschiderea către acest sport este încă limitată și sunt puțini cei care înțeleg cu adevărat fenomenul. Eu cred însă că performanța poate schimba mentalități.
Care a fost cea mai mare provocare tehnică într-o cursă?
Un moment foarte dificil a fost atunci când mașina s-a oprit complet în timpul unei curse din cauza unei probleme electrice. Este frustrant să știi că ești pregătit, dar lucrurile scapă de sub control dintr-un motiv tehnic. Astfel de momente te învață însă răbdarea și puterea de a merge mai departe.

Cum te simți când ești pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și cântă imnul României pentru tine?
Este un sentiment greu de descris. Simt mândrie, emoție și o recunoștință enormă. Mă gândesc la familia mea și la toate eforturile lor. Să știu că pot aduce un zâmbet pe fețele celor care mă susțin și că pot reprezenta România la acest nivel este o onoare imensă și o responsabilitate pe care o port cu mândrie.
Cum te pregătești mental și fizic pentru nivelul tot mai ridicat al competiției?
La acest nivel, pregătirea devine tot mai complexă. În spatele fiecărui pilot există, de obicei, o echipă dedicată. Din păcate, eu nu am încă o echipă completă în acest sens, din motive financiare. Încerc să învăț de la prietenii mei piloți și de la antrenorii lor și să aplic acele exerciții și în pregătirea mea.
Mental, mă simt echilibrat și lucrez constant la controlul emoțiilor. Cred că un mental coach ar fi un pas important în evoluția mea.
Știm că alimentația este foarte importantă pentru un sportiv, dar cu siguranță ai și plăceri „vinovate” sau amintiri legate de mâncarea preferată. Care este gustul copilăriei pentru tine?
Alimentația este foarte importantă și încerc să mănânc cât mai corect și să mă hidratez bine, pentru că efortul fizic este mare. Dar gustul copilăriei mele rămâne simplu: un pahar de lapte cu banane, cereale și biscuiți. Este gustul dimineților liniștite, înainte ca adrenalina să înceapă.
Ce alte pasiuni ai în afara sportului cu motor, ce îți place să faci în timpul liber?
Îmi place să joc padel și să fac scuba diving. Sunt îndrăgostit de viața marină, în special de rechini, încă de la 3 ani. Mă fascinează lumea subacvatică și mă ajută să mă relaxez. Îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi și sunt pasionat și de artă, în special pictură.
Cum ai primit vestea că vei concura pentru Prema Racing, cea mai puternică echipă din F4?
Să concurez pentru Prema Racing este un vis pe care îl aveam încă de la 12 ani. Când am primit vestea, am simțit că unul dintre cele mai mari obiective ale mele începe să prindă contur. Am preluat o mașină care aparținuse unui pilot ce nu reușise să obțină rezultate mai bune de locul 20. Pentru mine a fost o provocare. Am reușit constant clasări în top 5 și chiar câteva podiumuri cu aceeași mașină. Acest lucru mi-a demonstrat că diferența o face munca, mentalitatea și dorința de a evolua. Faptul că am putut transforma o situație dificilă într-un rezultat solid îmi dă și mai multă putere să lupt pentru visul meu.

Ce i-ai spune unui tânăr din România aflat la început de carieră în motorsport? Dar familiei acestuia?
Drumul nu este ușor și mulți îl consideră imposibil. Dar eu cred că fiecare copil are dreptul să viseze. Dacă există susținere din partea familiei, atunci merită să încerce. Tinerilor le-aș spune să se bucure de fiecare cursă, să învețe din fiecare experiență și să devină, în fiecare zi, mai buni decât ieri.

Îți mulțumim pentru bucuria pe care ne-o aduci reprezentând cu succes România în competițiile la care participi și îți mulțumim pentru că ți-ai făcut timp să răspunzi întrebărilor noastre. Comunitatea F1 în România este alături de tine și îți dorim succes în tot ceea ce îți propui. Hai, David! Hai, România!
Vă mulțumesc din suflet pentru susținere. Este foarte important să știi că există o comunitate care crede în tine și te susține. Reprezint România cu mândrie și voi continua să muncesc pentru a fi la înălțimea încrederii voastre.






