Pentru un nou an de publicare a gazetei am decis a vă povesti despre o cursă, dar nu una oarecare ci, una de pe „altă lume". Dintre cele trei sporturi care au ajuns pe lună nu v-ați gândi probabil că motorsportul este unul din ele. În aprilie 1972, în timpul misiunii Apollo 16, comandantul John Young a oferit omenirii ceva neașteptat: prima „cursă” de pe alt corp ceresc. Nu a existat un steag în carouri și nici tribune, dar pentru câteva minute, suprafața Lunii s-a transformat într-un circuit improvizat.
Apollo 16 a aselenizat în regiunea muntoasă Descartes, o zonă mai accidentată decât câmpiile netede explorate anterior. La bord se afla roverul lunar electric, un vehicul pliabil dezvoltat sub coordonarea NASA pentru a extinde raza de explorare a astronauților. Roverul cântărea aproximativ 210 kg pe Pământ, dar pe Lună „se simțea” doar o șesime din această greutate. Avea patru motoare electrice independente, câte unul pentru fiecare roată, și putea atinge în jur de 18 km/h, o viteză modestă pe Pământ, dar surprinzător de dinamică în gravitație redusă. În timpul unei deplasări peste teren accidentat, Young a decis să testeze limitele vehiculului. A accelerat peste o porțiune cu denivelări, iar roverul a început să sară spectaculos, ridicând nori de praf lunar care pluteau lent înainte de a reveni la sol.
Transmisiunile TV au surprins entuziasmul momentului. Vehiculul devenea dificil de controlat, iar fiecare hop transforma deplasarea într-un exercițiu fin de echilibru. Fără atmosferă, nu exista rezistență aerodinamică, dar nici stabilitate oferită de apăsare. Roverul se baza exclusiv pe masa sa pentru aderență, iar acea masă era drastic redusă la doar o șesime din cea de pe Pământ. Episodul a fost supranumit ulterior în mod ironic, „Marele Premiu al Lunii”. Momentan, Young rămâne simbolic singurul campion al Lunii, dar într-o zi poate va fi considerat un pionier al curselor extraterestre...
