Unii piloți de F1 s-au retras, n-au mai prins contract ori pur și simplu au ales să-și încerce norocul și în alte competiții din motorsport. Pentru mulți, Formula 1 reprezintă apogeul carierei, însă istoria ne arată că pentru unii, F1 a fost doar un capitol, nu întreaga carte.
De la „Tripla Coroană” la Le Mans
John Surtees – de la două la patru roți; Surtees a făcut trecerea în sens invers, după ce a dominat motociclismul mondial cu 7 titluri la 350cc și 500cc, a urcat în monopost și a devenit Campion Mondial în F1 cu Ferrari în 1964. Este singurul om care a „îmblânzit” atât ghidonul, cât și volanul la nivel suprem.
Graham Hill – Singurul deținător al „ Triplei Coroane ” - Monaco, Indy și Le Mans; Dacă există un zeu al versatilității, acela este Graham Hill. Britanicul a reușit imposibilul: a câștigat titlul în F1 , s-a impus la Indy 500 (1966) și a cucerit 24h de la Le Mans (1972). Până astăzi, Juan-Pablo Montoya și Fernando Alonso au fost cel mai aproape să adune aceste trei trofee în aceeași vitrină.
Fernando Alonso – Vânătorul neobosit; Alonso a transformat „retragerea” temporară într-o expediție de cucerire. A câștigat de două ori la Le Mans (2018 și 2019), a luat titlul mondial în WEC (2018-19) și a terminat Raliul Dakar pe locul 13 in 2020. Pentru spaniol, orice are patru roți este o oportunitate de a mai pune un trofeu pe raft.
Nigel Mansell – „Leul” care a devorat America; În 1993, Mansell a făcut ceva de neconceput: a plecat din postura de Campion Mondial en-titre din F1 direct în IndyCar. Rezultatul? A câștigat titlul din primul an și le-a demonstrat americanilor că cineva care a strunit monștrii turbo de peste 1000 de cai din F1 nu are nevoie de nicio perioadă de acomodare pentru a domina circuitele ovale.
Kimi Räikkönen – Scurta „evadare” în raliuri și NASCAR; „The Iceman” a luat o pauză de la F1 în 2010-2011 doar pentru a vedea dacă se poate distra în altă parte. S-a dus în WRC, unde a reușit să puncteze constant (locul 5 în Turcia fiind cel mai bun rezultat), înfruntând specialiști ai noroiului. Mai târziu, după retragerea definitivă din F1, a bifat și curse în NASCAR, demonstrând că un campion mondial se urcă în orice are roți doar pentru plăcerea de a concura.
De la asfalt la noroi și înapoi la glorie
Robert Kubica – un pilot polivalent După o experiență onorabilă în Marele Circ, polonezul a ales să-și încerce norocul și în Campionatul Mondial de Raliuri - WRC, unde a reușit să devină campion la categoria WRC2. Însă adevărata sa „a doua tinerețe” a venit odată cu trecerea în anduranță (WEC). Aici, Robert a reușit să îmbine controlul brutal învățat în raliuri cu precizia chirurgicală deprinsă în anii de F1. După drama din 2021, când mașina i s-a oprit în ultimul tur la Le Mans, polonezul s-a întors și a cucerit definitiv circuitul de la Sarthe. Victoria din 2025 la 24h de la Le Mans și titlul de campion mondial de anduranță au închis cercul: de la pilotul de F1 rănit, la „durul” din raliuri și, în final, la campionul incontestabil în anduranță.
Așadar, există viață după F1? Răspunsul sc urt: Da , și adesea este mai spectaculoasă decât „Marele Circ”. Pentru piloții pe care i-am analizat, ieșirea din cockpit-ul de Formula 1 nu a fost o pensionare, ci o eliberare. Departe de politica din paddock și de mașinile reglate steril de algoritmi, acești oameni și-au regăsit plăcerea pură de a pilota. Întrebarea rămâne pentru noi, fanii: pe cine am mai vrea să vedem „evadând” din F1 pentru a cuceri lumea?
