DANTELA PE VOLAN

Dacă prima căruță fără cai din România a apărut prin anul 1889, aparținându-i lui Barbu Bellu, un Peugeot cu patru locuri, prima mașină înmatriculată a fost abia în anul 1900, Bazil G. Assan cumpărând un automobil FN Herstal și primind numărul 1B. La vremea aceea, automobilul era în mod cert doar pentru bărbați, fiind zgomotos, greu de controlat, lipsit de confortul pe care îl asociem astăzi cu o mașină.

Într-o societate profund patriarhală, unde Codul Civil din 1865 plasa femeia într-o poziție de subordonare similară cu cea a unui minor, urcatul la volan a reprezentat un act veritabil de rebeliune. Pentru unele dintre aceste femei, automobilul nu era doar un accesoriu al luxului. Era o formă de libertate. Martha Bibescu a fost excepția de la regulă, fiind prima femeie din România care a primit brevet/permis de conducere, obținându-l cu 5 ani înaintea Reginei Maria și fiind printre primele femei din Europa care au condus un autovehicul.

Dar Martha nu era singura femeie care descoperea fascinația automobilului. În următorii ani ai ACR (Automobil Clubul Român) apar printre membre femei precum Florica Assan, Irina Butculescu, Elena Catargi, Maria Plagino, Constanța Cantacuzino și Elena Monteoru. Automobilul începea să intre în viața femeilor din societate, iar fotografia devenea martorul acestei schimbări. Astfel, găsim în arhive numeroase fotografii spectaculoase cu femeile din România alături de mașini. Femei precum Renée Perle, Corina Chiriac (mai târziu), dar și multe alte doamne ale vremii.

România a fost printre primele țări din lume care a organizat competiții auto oficiale, iar femeile nu au întârziat să apară la linia de start în perioada interbelică. Prințesa Marina Știrbey, faimoasă aviatoare, era și o împătimită a curselor auto. A participat la numeroase concursuri de regularitate și raliuri interbelice la volanul unor mașini puternice pentru acea vreme. Smaranda Brăescu, deși celebră pentru parașutism, iubea viteza pe uscat și participa la evenimente demonstrative auto, promovând curajul feminin.

Așa a apărut și Cupa Doamnelor, în 1920, una dintre cele mai frumoase pagini ale automobilismului feminin interbelic. Competiția le oferea femeilor ocazia de a participa. Totuși, în primele ediții (inclusiv cea din 1920), doamnele nu participau ca piloți independenți, ci făceau parte din echipaje mixte (alături de soți sau mecanici), motiv pentru care trofeul recompensa simbolic participarea feminină la nivel de echipaj, fără a desemna o campioană individuală clară în documentele vremii. Irina Frumușanu a câștigat Cupa în anul 1924, ea a fost prima câștigătoare atestată documentar ca pilot de sine stătător. Au urmat apoi: Elena Gane, care a câștigat în 1927 și 1930, iar Coletta Polizu-Micșunești în 1928.

În loc de raliuri dure, multe femei din protipendada românească concurau la Sinaia la „Concursul de Eleganță”, unde juriul puncta atât abilitatea de a manevra mașina, cât și armonia dintre caroseria automobilului și rochia purtată de șoferiță. Acest concurs a avut parte de doar două ediții în perioada interbelică, în 1934 și 1935.

În următorii ani, șofatul a devenit o îndeletnicire de bonton printre doamnele protipendadei, iar femeile au început să primească și primele amenzi, care se scriau chiar pe permis. Un exemplu: farmacista Ecaterina Macarie, născută în 1900, care a fost sancționată pentru schimbarea sensului de mers.

În 1932, Sevastița Georoceanu devenea prima femeie taximetrist din București. A învățat să conducă și să se descurce la mecanica automobilului, apoi și-a obținut brevetul de șofer și a început să lucreze cu propriul Fiat. Într-o meserie dominată de bărbați, prezența ei la volan a stârnit curiozitate și prejudecăți, dar Georoceanu a transformat automobilul într-un mijloc de independență.

După război, mașina a început să iasă treptat din garajele aristocrației și să devină parte a vieții cotidiene, iar femeile au început să apară în profesii și activități care, cu câteva decenii înainte, ar fi părut improbabile. Un caz spectaculos este cel al Barbarei Panco, care a devenit în 1976 prima femeie instructor auto din România. A condus camioane, taxiuri, autobuze și mașini de teren, iar în anii ’80 a participat la raliuri și Campionatele de Îndemânare Auto, unde a obținut mai multe premii.

De la primele femei care au privit automobilul ca pe o aventură până la cele care au transformat volanul într-o profesie, drumul lor nu a fost niciodată doar despre mașini. A fost despre curaj, libertate și despre încălcarea unor limite pe care societatea le considera firești. Fie că au condus din pasiune, au concurat, au muncit la volan sau pur și simplu au refuzat să rămână pe locul pasagerului, fiecare dintre ele a contribuit la schimbarea unei mentalități. Iar dacă astăzi prezența unei femei la volan nu mai atrage atenția nimănui, poate că tocmai ele au făcut ca acest lucru să devină firesc.

În spatele fiecărui drum parcurs de femeile de astăzi se află și câte puțin din îndrăzneala celor care au avut curajul să pornească primele motoare.