După o scurtă pauză de primăvară, rămânem în continuare pe continentul nord- american, dar de data asta urcăm un pic mai spre nord, la Montreal. Pe circuitul ce poartă numele marelui și regretatului pilot Gilles Villeneuve , motoarele vor începe din nou să se tureze, iar pentru prima oară în istorie, weekendul canadian va include și o cursă de Sprint.
Dar lucrurile nu au stat dintotdeauna așa; până să se stabilească pe circuitul de pe insula Notre-Dame, Marele Premiu al Canadei s-a perindat prin mai multe locuri din țară. Totul a început în 1967, la Mosport Park , un circuit rapid, vălurit, din Ontario, oarecum asemănător cu Red Bull Ring din Austria și extrem de periculos, care a avut onoarea de a găzdui prima ediție oficială din Formula 1 a Marelui Premiu al Canadei. Câștigată de Jack Brabham , cursa a demonstrat rapid că noul continent are un public avid de viteză.
Pentru o vreme, evenimentul a alternat între Mosport Park și peisajele idilice, dar la fel de brutale, de la Mont-Tremblant , din Quebec. Era o epocă romantică și sălbatică a motorsportului, în care piloții se luptau nu doar între ei, ci și cu infrastructura precară și standardele de siguranță aproape inexistente. Însă, după ce accidentele grave de la Mosport au dovedit că circuitul nu mai putea ține pasul cu evoluția și viteza monoposturilor, Canada a fost la un pas de a pierde cursa din calendar.
Mutarea la Montreal
Salvarea a venit în 1978, chiar din partea orașului Montreal, care a avut ideea genială de a amenaja în timp record un circuit stradal pe aleile insulei artificiale Notre- Dame, locul unde cu un deceniu în urmă se desfășurase Expoziția Universală. Astfel, pe data de 8 octombrie 1978 , Marele Premiu al Canadei își stabilea definitiv casa la Montreal.
Această primă cursă a fost câștigată chiar de eroul local, Gilles Villeneuve , la volanul unui Ferrari. Într-o duminică în care termometrele abia arătau 5°C , spectatorii canadieni au îndurat cel mai rece weekend din istoria Formulei 1 pentru a-și vedea favoritul scriind istorie. Gilles, obișnuit cu gerul din Canada, a zburat pe asfaltul înghețat, obținând atunci prima sa victorie din carieră și transformând circuitul, instant, într-un loc de cult.
Inițial, pista a purtat numele de „ Circuit Île Notre-Dame ”, însă după tragica dispariție a lui Gilles Villeneuve la Marele Premiu al Belgiei din 1982, circuitul a fost redenumit în onoarea sa. De atunci, fiecare weekend de cursă începe sub semnul unei promisiuni scrise direct pe asfaltul liniei de sosire: „ Salut Gilles ”.
Un alt reper important de pe circuitul canadian este „Zidul Campionilor” , aflat la ieșirea din ultima șicană a pistei (virajele 13- 14). Acesta și-a primit numele după ediția din 1999, când trei campioni mondiali, Michael Schumacher, Damon Hill și Jacques Villeneuve au comis exact aceeași greșeală: au forțat prea tare ieșirea din șicană, au pierdut controlul și au fost proiectați direct în zid. De-a lungul anilor, lista victimelor celebre s-a extins, adăugând nume grele precum Jenson Button, Sebastian Vettel sau Max Verstappen, dovedind că această barieră nu ține cont de titluri atunci când piloții îi sfidează limitele.
O bornă istorică majoră s-a atins în 1973, pe circuitul de la Mosport Park, unde a apărut în premieră Safety Car în Formula 1.
Din cauza unei ploi torențiale și a unui accident grav, organizatorii au trimis pe pistă un Porsche 914 galben pentru a neutraliza cursa. Însă debutul acestei tehnologii a fost un fiasco: pilotul mașinii de siguranță s-a poziționat greșit în fața plutonului, ratând liderul real și creând o confuzie monumentală în rândul oficialilor.
Într-o epocă în care cronometrajul se făcea manual, cu foaia și pixul, haosul a fost atât de mare, încât a fost nevoie de verificări intense, abia după trei ore de la steagul în carouri stabilindu-se oficial câștigătorul cursei, în persoana lui Peter Revson.
Recorduri și statistici
Cel mai rece Grand Prix în 1978: în acel octombrie de debut pe insula Notre-Dame, termometrele au arătat doar 5°C. Piloții s-au luptat cu o pistă care se comporta ca un patinoar, fiind un test extrem de supraviețuire pentru pneuri și mecanică.
Cel mai lung Grand Prix din toate timpurile în 2011: o cursă intrată în legendă care a durat nu mai puțin de 4 ore, 4 minute și 39 de secunde. Din cauza unui potop, cursa a fost întreruptă mai bine de două ore. Finalul a fost de film: Jenson Button a câștigat în ultimul tur, după ce trecuse de șase ori pe la boxe, avusese o penalizare, un acroșaj cu coechipierul său și fusese pe ultimul loc.
Jacques Villeneuve
Singurul titlu mondial al piloților din vitrina Canadei a fost adus de Jacques Villeneuve în 1997 , pilotând pentru Williams . Rebel, excentric și faimos pentru părul vopsit în culori stridente, „Jax” a fost un monstru de luciditate la volan. Spre deosebire de stilul instinctiv și spectaculos al tatălui său, Jacques pilota cu o precizie matematică. În acel sezon de grație 1997, aflat la doar al doilea său an în Formula 1, a dus o luptă psihologică și pe pistă și în afara ei de o mare intensitate cu Michael Schumacher, pe care l-a învins dramatic în finala de la Jerez. Jacques devenea astfel campion mondial, demonstrând că geniul la volan se moștenește, chiar dacă se exprimă prin metode complet diferite.
