Principele Nicolae de Hohenzollern , fratele regelui Carol al II-lea, a fost una dintre figurile centrale ale începuturilor automobilismului sportiv din România interbelică. Fascinația sa pentru tehnologie și viteză s-a manifestat încă din tinerețe, când petrecea mult timp în garajele curții regale, nota Sabina Cantacuzino. Menționa și că înjura la fel ca șoferii curții regale și a fost aproape analfabet până la vârsta de 15 ani.
S-a născut la 5/18 august 1903, la Sinaia, România, fiind cel de al doilea fiu al Reginei Maria și Regelui Ferdinand. Botezat de însuși țarul Nicolae al II-lea al Rusiei după numele său, familia alintându-l „Nicky”. După Primul Război Mondial, Principele pleacă în Marea Britanie, la Colegiul Eton, unde nu va excela, dar devine un pasionat al aviației și al sportului în general, fiind îndrăgostit și de schi. Pasiunea pentru zbor nu era un moft, era o vocație sinceră, recunoscută public. Presa franceză a vremii îl descria drept unul dintre cei mai buni aviatori români.
După o perioadă de educație în Marea Britanie, în toamna anului 1926, Nicky revine în România. Un an mai târziu, în 1927 , participă la cursa de coastă de pe Feleac , unde, la volanul unui model Sunbeam 3.0- Liter Super Sports , aceasta fiind și prima achiziție de top a Principelui, în 1926, a obținut victoria la clasa sa, învingând piloți experimentați. Această perioadă marchează debutul său real în motorsport. Din 1927 până în anul 1930, Nicolae a ocupat o funcție politică pe care nu și-a dorit-o niciodată. Momentul de vârf al carierei sale ca pilot de curse a venit pe circuitul de la Le Mans . Principele Nicolae a intrat în startul celor 24 de ore de la Le Mans, ediția a unsprezecea,
17-18 iunie 1933 , cu un Duesenberg Model SJ (numărul 2 de concurs) , una dintre cele mai mari și mai puternice mașini din cursă. „Motorul său de 6,9 litri cu opt cilindri în linie și compresie forțată dezvolta 320 CP, cu o viteză maximă de 215 km/h.” Din cele 36 de exemplare existente, unul a ajuns în proprietatea prințului, care a apelat la dealerul parizian de lux Joseph Cattaneo drept copilot și mecanic de pregătire.
După prima oră de cursă, Nicolae era în primii zece. Până la ora a șasea, echipajul urcase deja pe locul cinci, în timp ce Joseph „Papa” Cattaneo preluase conducerea pentru schimbul său. Finalul a fost însă neașteptat: mașina a fost descalificată, spre dezamăgirea publicului, după o oprire la boxe efectuată cu un tur mai devreme decât permitea regulamentul, o greșeală de strategie, nu o necesitate tehnică. Cursa a reunit nume importante ale epocii, precum Tazio Nuvolari și Raymond Sommer, care au obținut victoria la volanul unui Alfa Romeo 8C 2300.
Nicky s-a înscris și pe lista de start de la Le Mans 1934 , formând un echipaj cu Whitney Straight. Cei doi nu au putut porni în cursă din cauza problemelor întâmpinate la motorul aceluiaşi SJ de 6.9l. Anul următor la Le Mans , în 15-16 iunie 1935 , la ediția cu numărul 13, participă alături de pilotul Emile Beghin. Mașina lui Nicolae era același Duesenberg SJ , dar de această dată poartă numărul de concurs 1 . Cursa a avut loc în condiții meteo dificile, cu ploi intermitente. A fost o ediție record cu 58 de mașini la start, cel mai mare câmp de dinaintea războiului. La finalul primului tur, Duesenberg-ul se afla în top 5, în spatele Alfa Romeo-urilor lui Lewis, Sommer și Chinetti. Mașina a abandonat, pe seară, în turul 38 din cauza unei probleme la alternator. Această participare din 1935 este considerată apogeul carierei sale de pilot. Cursa a fost câștigată de Johnny Hindmarsh și Luis Fontés pe o Lagonda, rupând seria de patru victorii consecutive ale Alfa Romeo.
În ’36, Nicky apare pe lista participanților la startul Marelui Premiu al Brașovului , dar participarea sa nu s-a concretizat în cele din urmă, în locul său pilotând Jean Calcianu. Nefiind singura dată când se întâmpla asta, Principele apărea înscris în mai multe curse ale aceluiași an, dar fără participare. El a participat, însă, la Marele Premiu al Bucureștilor .
Unele surse spun că a fost lăsat de către adversari să preia conducerea în primele tururi, dar rezultatele au fost surprinzător de modeste. Mașina înscrisă în cursele din acel an, Duesenberg Type 122-30 , a fost una foarte rară, existând doar 4 exemplare în lume. Nicolae a cumpărat această mașină în anul 1936, chiar dacă avea deja 13 ani vechime. Surse menționează ca motorul a fost schimbat prin ’30, dar și faptul că un al cincilea șasiu, Type 122-32, și-a făcut apariția și a ajuns în garajul lui Felice Trossi,
în Italia. Trossi fiind președintele și acționarul majoritar al Scuderiei Ferrari. Din fericire, mașina lui Nicky se află astăzi la Muzeul Tehnic Profesor Inginer Dimitrie Leonida din București .
Cel puțin până în 1936, Principele Nicolae a fost văzut ca personajul central în jurul căruia gravitau piloți celebri, ingineri și mașini de clasă. Este exclus din Casa Regală și exilat din România în 1937 din cauza tensiunilor cu fratele său. Își schimbă numele în Nicolae Brana și pleacă. El moare în anul 1978, în data de 9 iunie, la Madrid. Astfel, dincolo de orice titlu sau funcție oficială, Nicolae de Hohenzollern se remarcă drept unul dintre pionierii sportului cu motor din România, un pilot care a avut un rol important în definirea unei perioade marcante ale istoriei.
