Sari la conținut
Nr. 32 · Madring

APĂ ȘI PLUMB

de Spider

Paginile 55 din revistă

În Formula 1 suntem cu totul obișnuiți ca echipele să împingă limitele regulamentului, dar poate niciuna într-un mod la fel de ciudat precum cea despre care voi povesti în acest articol.

De obicei, echipele în dezavantaj sunt cele ce caută cele mai inovative metode pentru a recupera față de celelalte, iar acest caz nu a fost o excepție. Tyrrell era o echipă care, fără nicio îndoială, era decăzută față de forma ei de altă dată, când se bătea la titluri. În 1984 au încercat să obțină de la un producător un motor cu turbină, dar nu au reușit. Eșecul lor nu a însemnat că și alte echipe urmau să aibă aceeași soartă. Toate echipele aveau în acel sezon un motor cu turbină, în afară de Tyrrell. Acest fapt îi punea într-o situație în care aveau 100 de cai putere în minus față de toate celelalte echipe. Nu e nevoie să menționăm de ce un asemenea dezavantaj este extrem de problematic. Situația lor era cât se poate de neagră. Orice speranță la competivitate putea fi aruncată pe geam.

Foto: motorsport.com

Dar în F1 nu există obiceiul deznădejdii, așa că echipa s-a pus pe căutat soluții, iar căutarea lor avea să dea roade mari. Greutatea minimă fusese stabilită ținând cont de monoposturile cu motor turbo, care aveau motoare și rezervoare mai grele. Echipele care aveau motor cu aspirație naturală trecuseră de cerința pentru kilogramele în plus prin utilizarea unui rezervor de apă.

Foto: reddit.com

Echipele îl goleau în timpul cursei ca apoi să îl umple după final, rezultând la inspecție o greutate regulamentară, dar în timpul cursei cu mult sub. FIA a interzis umplerea rezervoarelor după cursă pentru a opri acest mod de a trișa, dar echipa Tyrrell a venit cu o idee nouă. În loc să reumple rezervorul după cursă, aveau să umple rezervorul în timpul pit stop-ului. În acest mod l-au deghizat ca un sistem de răcire pentru motor, dar după o inspecție post cursă la Detroit, s-a observat că „apa” lor avea în mari proporții plumb, unul din cele mai dense metale. Arătând limpede că apa avea doar rolul de balast post cursă pentru a atinge limita greutății legale, în timpul cursei rulându-se sub limită. Evident, echipa și piloții au fost descalificați în acel sezon.