În anul 1900 se înregistra primul vehicul oficial în România, unul belgian, în București. Un an mai târziu, la 20 august 1901, în Brăila, se năștea George Burianu, cunoscut și ca Georges Bouriano, acesta fiind numele sub care a concurat pentru Belgia și nu pentru România.
Burianu își va fi petrecut copilăria în România. În timp ce nume mari, precum George Enescu și Constantin Brâncuși, se numărau printre cei mai cunoscuți români ai vremii, reușind performanțe remarcabile dincolo de granițele regatului. În plin război mondial, în anul 1917, la vârsta de 16 ani, George Burianu pleacă și el din Regatul României, în Italia. Născut la Brăila, a căutat oportunități în străinătate pe care țara sa natală nu i le putea oferi în timpul anilor tulburi ai Primului Război Mondial. Condus de dorința de a experimenta viteza la bordul mașinilor, devine pilot de teste pentru Fiat, în Torino.
Așa își începea, oarecum, cariera în motorsport. Tot în Italia îl cunoaște pe un pilot celebru care concura in Campionatul Mondial, Felice Nazarro, cel care câștigase în 1907 si 1922 Marele Premiu al Franței. Burianu se împrietenește cu Nazarro, iar acesta îl sfătuiește să plece în Belgia, acolo unde ar putea să lucreze ca inginer la uzina Minerva, un producător belgian de automobile luxoase. Stabilindu-se definitiv la Waterloo, localitate situată în apropierea orașului Bruxelles, a cărei faimă vine în urma bătăliei din anul 1815, fiind referință și pentru piesa „Waterloo” ce aparține formației ABBA. Cu o diplomă de inginer, se angajează la fabrica de automobile Minerva la începutul anilor ’20, dar în scurt timp abandonează acest drum, dedicându-se pilotajului. Pentru a se integra în societatea belgiană, el a adoptat forma francofonă a numelui Georges Bouriano, în cariera sa de pilot de curse reprezentând Belgia. Ulterior, a colaborat cu industriașul Jean Bartsoen, în aproximativ anul 1925, prin modificările experimentale aduse vehiculelor care contribuie la inițiativele de producție la scară mică, precum SpeedFord, construit pe șasiul Ford T și Speedsport. Aceste eforturi au marcat începuturile carierei sale, îmbinând inovația mecanică cu cea culturală și adaptarea în Belgia interbelică.
Cariera sa nu a fost una documentată în detaliu, așa cum sunt cele ale piloților moderni, dar acest lucru nu îi diminuează valoarea. Dimpotrivă, îl transformă într-un personaj aproape legendar, reprezentativ pentru o epocă în care motorsportul era mai puțin despre statistici și mai mult despre spiritul de aventură.
Debutul său documentat a avut loc în 1927, la cursa de 24 de ore de la Spa- Francorchamps, unde a condus un model Georges Irat alături de Ken Bartlett, terminând pe locul 10, după ce a finalizat proba de rezistență fără probleme mecanice.
În 1928, Bouriano a trecut la vehicule mai competitive, participând din nou la cursa de 24 de ore de la Spa, de data aceasta conducând un Bugatti Type 30 împreună cu Cordoba; totuși, mașina s-a retras din competiție din cauza unei defecțiuni mecanice. Ca participant privat, el și-a finanțat propriile campanii, bazându-se pe vehicule second-hand, precum modelele fiabile Bugatti, populare printre piloții independenți ai acelei ere. Aceste prime ieșiri în evenimentele regionale belgiene i-au consolidat experiența pe circuite solicitante, deschizând calea pentru aparițiile în Grand Prix-urile internaționale.
Marele premiu al Principatului Monaco 1929 Georges Bouriano s-a înscris la ediția inaugurală a Marelui Premiu al Principatului Monaco din 1929 conducând un Bugatti Type 35C, un model cu motor de 2.0 litri cu opt cilindri în linie și supraalimentat, cunoscut pentru construcția sa ușoară din aluminiu și performanțele fiabile pe circuite strânse. Ca participant privat, Bouriano a beneficiat de avantajele tehnice ale echipei, inclusiv frâne eficiente cu tambur și un ax față tubular pentru o manevrabilitate îmbunătățită. Evenimentul, organizat de Automobile Club de Monaco, nu a avut sesiuni oficiale de calificare; în schimb, pozițiile de start au fost determinate prin tragere la sorți între cei 16 participanți. Bouriano a tras poziția a opta pe grilă.
Cursa a început pe 14 aprilie 1929, la ora 13:30, în condiții de cer senin, pe circuitul stradal din Monte Carlo de 3,18 km, necesitând 100 de tururi pentru o distanță totală de 318 km. Bouriano a început constant de pe locul opt, navigând pe traseul îngust și virajat, cu cele două ace de păr și numeroasele curbe, unde depășirile s- au dovedit a fi dificile. La începutul cursei, plutonul s-a subțiat rapid din cauza defecțiunilor mecanice, doar nouă mașini rămânând în cursă după 80 de tururi.
Bouriano a avansat metodic, profitând de opriril e la boxe din jurul tururilor 50-51, când liderul William Grover-Williams s-a oprit scurt pentru realimentare. În timpul acestei secvențe, Bouriano a depășit modelul Mercedes-Benz SSK al lui Rudolf Caracciola, care a necesitat o oprire prelungită din cauza consumului ridicat de combustibil și a schimbului de roți, asigurându-și locul al doilea în spatele mașinii Bugatti Type 35B a lui Grover- Williams. Colegul de marcă Bugatti, Georges Philippe, a ocupat pentru scurt timp locul al treilea după o depășire similară, dar a fost redepășit de Caracciola la scurt timp după aceea. Bouriano și-a menținut poziția pe parcursul ultimelor tururi extenuante, evitând incidentele în mijlocul competiției intense.
Bouriano a trecut linia de sosire pe locul al doilea, la un minut și 17,8 secunde în spatele lui Grover-Williams, care a terminat cursa în 3 ore, 56 de minute și 11 secunde, cu o viteză medie de 80,8 km/h. Acest rezultat a marcat cea mai bună performanță din cariera lui Bouriano și a evidențiat dominația mărcii Bugatti, primii doi clasați fiind la volanul acestor mașini. După cursă, prestația sa solidă i-a adus recunoașterea ca figură remarcabilă în rândul participanților internaționali, contribuind la prestigiul primului Mare Premiu al principatului.
În acest context, performanța lui Burianu de a obține un loc al doilea la Monaco nu este doar o statistică, ci o realizare remarcabilă. În 1930, Bouriano a achiziționat un nou Bugatti Type 35B și s-a înscris în mai multe Mari Premii. La Marele Premiu al Principatului Monaco, acesta s-a retras după ce un incident cu un sac de nisip i-a avariat compresorul (supercharger). De asemenea, s-a retras din Marele Premiu de la Dieppe din cauza unor probleme mecanice, din Marele Premiu Comminges din cauza unui segment de piston rupt, și din Marele Premiu Bugatti de la Le Mans după ce a lovit un animal pe pistă, incident care i- a îndoit brațul de direcție. Tot în anul 1930 a participat la Alessandria GP, unde a intrat într-un șanț în turul 4 al cursei, din dorința de a rezista în fața lui Achille Varzi.
În 1932, conducând același Type 35B la Marele Premiu al Frontierelor (Grand Prix des Frontières) din Chimay, Belgia, Bouriano a condus în primul tur și a stabilit un record de pistă înainte de a se retrage din cauza unui incendiu la carburator. Pe parcursul activității sale în Marile Premii între 1929 și 1932, Bouriano a înregistrat multiple starturi fără nicio victorie și un singur podium la Marele Premiu al Principatului Monaco din 1929. S-a confruntat cu provocări constante în calitate de pilot privat (non-uzină), inclusiv defecțiuni mecanice, trasee rutiere imprevizibile și concurența echipelor cu resurse superioare, precum echipa de uzină Bugatti. Constanța sa în finalizarea curselor atunci când nu era afectat de incidente a demonstrat reziliență, deși finanțarea limitată i-a restrâns oportunitățile dincolo de anul 1932. După ce s-a retras din cursele competiționale în jurul anului 1932, în urma unei încercări nereușite de a-și stabili o carieră profesională în Europa, Georges Bouriano s-a întors în Belgia, unde fusese activ în timpul eforturilor sale din sportul cu motor.
Și-a menținut legătura cu automobilele prin deținerea de mașini private, în special modele Bugatti. La începutul anilor 1950, a achiziționat un Bugatti Type 57C Stelvio drophead coupé din 1938 (șasiu 57606), pe care l-a deținut timp de câțiva ani înainte de a-l vinde, în 1955, lui Jean de Dobbeleer în Bruxelles. În această perioadă, Bouriano a deținut și un alt Type 57, șasiul 57699, iar la un moment dat a schimbat identitățile celor două vehicule din motive nedocumentate. Georges Bouriano a murit în 1996 la Waterloo, Belgia, la vârsta de 95 de ani. Cu toate acestea, George Burianu rămâne un nume important pentru istoria sportului românesc. El face parte dintr-o generație de piloți care au deschis drumul pentru ceea ce avea să devină motorsportul modern. Curajul său, performanțele obținute într-un context extrem de dificil și participarea la unele dintre cele mai prestigioase curse ale vremii îl plasează printre cei mai valoroși reprezentanți ai României în acest domeniu. Privit din perspectiva de azi, Burianu nu este doar un pilot, ci un simbol al unei epoci în care pasiunea pentru viteză depășea orice limită, iar fiecare cursă era o confruntare directă cu pericolul. Tocmai de aceea, povestea lui merită cunoscută și spusă mai departe.
