Pentru cei mai mulți Formula 1 este o distracție de aproximativ două weekenduri pe lună, 3 dacă suntem norocoși. Însă pentru mine pasiunea pentru F1, pe care o am deja de ani buni, nu a rămas doar la nivel de duminică în fața televizorului. În timp, s-a transformat într-un proiect personal care îmbină creativitatea cu tehnologia: 3D Pitstop Frames.
Totul a început în 2023, când am ajuns la Marele Premiu al Olandei. A fost una dintre acele curse pe care nu ai cum să le uiți – ploaie, soare, haos controlat, safety car-uri și un final nebun. Genul ăla de experiență care te ține în priză de la primul până la ultimul tur. Când s-a terminat, am realizat că nu vreau să rămână doar o amintire vagă sau câteva poze în telefon. Am vrut să păstrez senzația aia. Așa a apărut ideea. Mi-am luat o imprimantă 3D și am început să mă joc. La propriu. Am testat, am greșit, am luat-o de la capăt. Primele piese nu erau perfecte, dar fiecare încercare mă prindea și mai tare. Fără să-mi dau seama, joaca aia s-a transformat într-un proces în care am început să pun din ce în ce mai multă atenție la detalii.
Fiecare tablou are o poveste. Aleg background-ul în funcție de cursă, moment sau vibe-ul acelei zile. Uneori adaug și mesaje din radio – acele replici care ți-au dat fiori când le-ai auzit prima dată. Ideea e simplă: când te uiți la tablou, să vezi dincolo de un simplu circuit sau o mașină, să simți din nou cursa. Astăzi, 3D Pitstop Frames înseamnă tablouri personalizate care includ circuite realizate prin printare

3D, combinate cu machete de monoposturi alese astfel încât să redea cât mai bine realitatea. Nu sunt doar niște piese de decor, sunt lucruri la care chiar stau și mă uit de mai multe ori până spun: „Gata, asta e”. Pentru mine, asta contează cel mai mult. Nu doar cum arată, ci ce transmite. Fiecare piesă poate însemna o cursă preferată, un pilot pe care îl susții sau un moment care te- a făcut să iubești și mai mult sportul ăsta.
3D Pitstop Frame s este felul meu de a aduce Formula 1 mai aproape de oameni. Sunt piese 3D, cu detalii care se văd și se simt, care pot sta oriunde – pe perete, pe birou sau într-un colț dedicat pasiunii tale. Și, sincer, cred că sunt și genul de cadou pe care nu îl uiți ușor, mai ales dacă știi cât înseamnă Formula 1 pentru cineva. Totul a pornit de la o cursă și de la dorința de a păstra o stare. Acum, încerc să fac același lucru și pentru alți oameni: să transform un moment din Formula 1 într-o amintire pe care o poți vedea zi de zi.



