Există un farmec aparte în evenimentele sportive care se întind pe durata a două calendare diferite. Cel mai bun exemplu este celebrul Turneul celor 4 Trambuline: te califici într-un an, pe 31 decembrie și concurezi în finală în anul următor, pe 1 ianuarie. Este o bizarerie temporală care transformă trecerea dintre ani într-un maraton de adrenalină. Credeați că sezonul de Formula 1 s-a oprit după Crăciun? Se pare că nu. În vremurile „romantice" ale Marelui Circ, cumpăna dintre ani ne aducea în prim-plan un spectacol pe cinste pentru iubitorii de motorsport, exact în același ritm cu zborul schiorilor de la Garmisch-Partenkirchen.
În plin sezon al sporturilor pe zăpadă, piloții de Formula 1 lăsau șampania deoparte la miezul nopții pentru a se urca în cockpit câteva ore mai târziu, sub soarele arzător al Africii de Sud.
1 ianuarie 1965 - East London
Pe 1 ianuarie 1965, la East London, Jim Clark a oferit o lecție de pilotaj care a rămas în manualele de istorie. Dacă în turneul de sărituri cu schiurile un singur metru în plus te face erou, Clark a arătat că în Formula 1 poți fi la kilometri distanță de restul lumii.
La volanul legendarului său Lotus, Clark a reușit un Grand Slam: a plecat din pole position, a stabilit cel mai rapid tur și a condus fiecare tur al cursei. A fost un mesaj clar trimis rivalilor chiar din prima zi a anului: titlul mondial din 1965 avea deja un stăpân. Pentru Clark, victoria de pe 1 ianuarie nu era despre aroganță, ci despre modul lui tăcut de a transmite lumii că este cel mai bun încă din prima secundă a noului an.
Tot în acea zi, un tânăr debutant pe nume Jackie Stewart obținea primele sale puncte (locul 6). Nimeni nu bănuia atunci că puștiul care pășea timid în puncte de Anul Nou va ajunge să câștige trei titluri mondiale și să revoluționeze siguranța în acest sport.
Clasament cursă:
1. Jim Clark (Lotus - Climax)
2. Graham Hill (BRM)
3. John Surtees (Ferrari)
1 ianuarie 1968 - Kyalami
Trei ani mai târziu, spectacolul s-a mutat de pe malul Oceanului Indian pe platoul înalt de lângă Johannesburg, pe circuitul Kyalami. Pentru Jim Clark, 1 ianuarie 1968 a fost ziua în care a rescris istoria. Prin victoria sa, scoțianul a ajuns la 25 de succese în Mari Premii, depășind recordul legendarului Juan Manuel Fangio, care păruse imposibil de atins timp de un deceniu.
Recordul de 24 de victorii în Mari Premii stabilit de legendarul Juan Manuel Fangio fusese considerat de neatins. Însă, sub soarele arzător de la Kyalami, Jim Clark și al său Lotus 49 au arătat o grație care făcea totul să pară ușor. Clark a dominat weekend-ul. S-a calificat în pole position în ultima zi a anului 1967 și după un start controlat pe 1 ianuarie 1968, a condus cursa spre un final istoric. Când a trecut linia de sosire, cronometrul nu marca doar victoria cu numărul 25, ci sfârșitul unei ere și începutul alteia. Clark devenea cel mai de succes pilot din istorie, depășindu-l pe „Maestrul" Fangio.
Clasament cursă:
1. Jim Clark - Lotus - Ford
2. Graham Hill - Loturs - Ford
3. Jochen Rindt- Brabham-Repco
Marele Premiu din 1 ianuarie 1968 nu a fost doar despre recorduri, ci și despre momentul în care Formula 1 a început să se transforme în afacerea globală de astăzi. Până atunci, mașinile concurau în culorile naționale (verdele britanic, roșul italian). Însă la Kyalami, echipa locală Team Gunston a apărut cu monoposturile vopsite în culorile unui brand de țigări (portocaliu și maro). A fost „scânteia" care a aprins era sponsorizărilor comerciale. În doar câteva luni, chiar și echipa lui Clark avea să renunțe la celebrul verde pentru culorile roșu și auriu ale sponsorului Gold Leaf.
Privind înapoi, cursa de pe 1 ianuarie 1968 are o aură melancolică. Nimeni de pe podium – nici Clark, nici colegul său Graham Hill – nu bănuiau că acesta avea să fie ultimul triumf al scoțianului. Trei luni mai târziu, într-o cursă secundară de Formula 2 la Hockenheim, cel mai mare pilot al generației sale își pierdea viața.
Victoria de la Kyalami a rămas astfel testamentul lui Jim Clark. A fost modul lui de a spune „La mulți ani!" unei lumi pe care o cucerise prin modestie și o viteză pură. Pentru el, a câștiga pe 1 ianuarie nu era un gest de aroganță, ci pur și simplu ordinea firească a lucrurilor: era cel mai bun încă din prima secundă a anului.
