În anul 2019, același an în care Il Predestinato debutează pentru Scuderia Ferrari, echipa intră într-o controversă majoră. Mulți au auzit că motorul lor era ilegal, dar oare așa era? Ce s-a întâmplat de fapt?
Deși oficial motorul nu a fost declarat ilegal, majoritatea paddock-ului crede că Ferrari a găsit o modalitate de a exploata sistemul care măsoară debitul de combustibil. În era motoarelor hibride, FIA impune o limită strictă: 100 kg de combustibil pe oră la turații de peste 10.500 rpm. Această limită se aplică debitului instantaneu, nu cantității totale consumate într-o oră. Cu alte cuvinte, senzorul nu măsoară dacă vei consuma 100 kg pe parcursul unei ore, ci dacă fluxul curent de combustibil depășește limita.
100 kg pe oră înseamnă 1 kg la 36 de secunde, adică aproximativ 28 de grame pe secundă. Este o cantitate mare, dar aici a intervenit ingeniozitatea inginerilor Ferrari.
În 2019, FIA folosea un debitmetru ultrasonic, furnizat de Gill Sensors, montat pe conducta dintre rezervor și motor. Este o piesă standard, sigilată, pe care echipele nu aveau voie să o modifice. Principiul său de funcționare: două impulsuri ultrasonice sunt trimise prin combustibil, unul în sensul curgerii și unul în sens opus. Deoarece lichidul se mișcă, impulsul „în aval" ajunge mai repede, iar cel „în amonte" mai încet. Diferența de timp permite calcularea vitezei fluxului și, implicit, a debitului. Este o soluție precisă și fără piese mecanice, dar are o limitare: nu măsoară continuu, ci doar la anumite intervale de timp, aplicând filtre pentru a elimina zgomotul semnalului.
Într-un motor modern de Formula 1, combustibilul nu curge ca apa dintr-un robinet. El este pus sub presiune foarte mare, iar pompele și injectoarele funcționează în impulsuri extrem de rapide. Ferrari ar fi folosit acest lucru pentru a crea micro-variații intenționate ale debitului, perfect controlate electronic. Practic, debitul nu era constant: existau vârfuri foarte scurte, urmate de perioade ușor sub limită. Aceste vârfuri erau atât de rapide încât puteau apărea între două citiri ale senzorului, fără a fi înregistrate ca depășiri. Din punctul de vedere al FIA, datele arătau un debit legal. Din punctul de vedere al motorului însă, combustibilul ajungea în cameră exact atunci când era cel mai eficient din punct de vedere al arderii. Un rol cheie l-ar fi avut și unitatea de control electrică (ECU). ECU-ul putea sincroniza livrarea combustibilului cu momentele ideale ale ciclului motorului, astfel încât energia suplimentară să fie exploatată la maximum. În plus, gestionarea extrem de sofisticată a sistemului hibrid, în special a MGU-H, permitea controlul presiunilor și al turației turbinei, ceea ce făcea ca fiecare gram de combustibil să producă mai multă putere.
Pentru a evita un conflict public și eventuale procese juridice complicate, FIA și Ferrari au încheiat o înțelegere confidențială la începutul anului 2020. Detaliile exacte ale acordului nu au fost făcute publice, dar se știe că Ferrari a acceptat să-și ajusteze sistemele și metodele de măsurare pentru a se conforma clar noilor directive tehnice. Practic, această înțelegere a avut două efecte imediate: avantajul Ferrari a dispărut aproape complet în sezonul următor, deoarece FIA a îmbunătățit monitorizarea debitului de combustibil și a restricționat modul de control al fluxului de combustibil. A trimis un mesaj clar tuturor echipelor: exploatarea limitelor tehnice este permisă atâta timp cât respectă regulile scrise, dar zonele gri pot fi eliminate prin clarificări și directive tehnice. Aceasta situație poate vă sună foarte familiar cu o controversă nouă, cea a rației de compresie Mercedes din 2026. Cum se compară aceste două situații? În fond sunt foarte similare, ambele se folosesc de metoda de măsurare pentru a înșela testele și a trece peste limitele legale. Singura diferență notabilă este aceea că FIA avea cunoștințe în prealabil despre Mercedes, dar nu și despre Ferrari. Eu unul nu pot vedea o mare diferență între aceste două lucruri, părând a fi două fețe ale aceleiași monede.
Cazul Ferrari din 2019 ne arată cât de subțire este linia dintre inovație și încălcarea regulilor în Formula 1. Motorul nu a fost declarat ilegal, dar echipa a demonstrat cum se pot exploata limitele tehnice și lacunele regulamentare: prin sincronizarea precisă a fluxului de combustibil și optimizarea arderii, fără a modifica senzorii sau a depăși media legală. Este un exemplu clar că în F1 victoriile nu se câștigă doar pe pistă, ci și în laboratoare, în microsecunde și în ingeniozitatea inginerilor, unde fiecare detaliu poate face diferența între avantaj și sancțiune.
