În timp ce în lumea modernă a Formulei 1 vacanța de Crăciun este o pauză binemeritată și obligatorie, la începutul anilor '60, spiritul competiției refuza să ia vacanță. Pentru doi ani consecutivi, sfârșitul lunii decembrie a adus o tradiție unică și intensă: Marele Premiu al Africii de Sud, găzduit pe circuitul din East London, se desfășura chiar între Crăciun și Anul Nou. Aceste curse din 1962 și 1963 oferă o poveste fascinantă despre dramă, recorduri și ghinion, petrecute în vremea când sărbătorile însemnau, pentru fanii F1, un zgomot asurzitor de motoare.
29 Decembrie 1962 Circuitul Prince George, East London Marele Premiu al Africii de Sud
În timp ce Europa era sub zăpadă, la East London, pe malul Oceanului Indian, vara era în toi. Anul 1962 a oferit cel mai dramatic „cadou" de final de an: titlul mondial urma să fie decis în ultima cursă, pe 29 decembrie. Miza era uriașă, iar lupta se dădea direct între Jim Clark (Lotus) și Graham Hill (BRM).
Startul a fost dat sâmbătă, pe 29 decembrie. Clark a țâșnit de pe grilă și, în stilul său caracteristic, a început să pună secunde bune între el și restul plutonului. Părea de neatins. În spatele său, Hill conducea cu gândul la campionat, fără să riște totul, dar menținând o presiune constantă.
În turul 62 din cele 82 programate, dezastrul a lovit sub forma unei scurgeri de ulei. Un șurub de fixare s-a slăbit, iar lichidul a început să se prelingă pe caroseria verde a Lotus-ului. Clark a observat norul de fum și a simțit cum motorul începe să cedeze. A fost nevoit să intre la boxe, unde mecanicii au privit neputincioși cum titlul mondial se scurge, la propriu, pe asfaltul încins.
Răsturnarea de situație a fost absolută. Graham Hill a preluat conducerea și a terminat cursa pe primul loc. Victoria de pe 29 decembrie i-a adus nu doar lui Hill primul său titlu, ci și echipei britanice BRM. Un triumf al tenacității, transformând acea zi de după Crăciun într-un moment istoric al motorsportului.
28 Decembrie 1963 Circuitul Prince George, East London Marele Premiu al Africii de Sud
Dacă în urmă cu un an, boxele echipei Lotus erau cuprinse de o tăcere mormântală după abandonul lui Jim Clark, atmosfera din 28 decembrie 1963 era una de sărbătoare anticipată. De data aceasta, soarele Africii de Sud nu mai strălucea peste o dramă, ci peste o demonstrație magistrală de forță.
Jim Clark, deja campion mondial, venea la East London să demonstreze că eșecul de anul trecut fusese doar o întâmplare nefericită și nu o lipsă de valoare. Era momentul ca „Scoțianul Zburător" să își ia revanșa în fața circuitului care îi furase gloria cu un an înainte.
Cursa din 1963 a fost o demonstrație de forță de necontestat. Clark a realizat un Grand Chelem perfect (Pole Position, cel mai rapid tur, a condus fiecare tur și a câștigat cursa). Victoria sa a fost a șaptea a sezonului din zece curse, stabilind recordul de victorii într-un sezon la acea vreme.
Dacă în 1962 cursa a fost despre suspans și ghinion, în 1963 a fost despre dominație. Această victorie de pe 28 decembrie a fost încununarea unui sezon magistral, arătând că Clark nu făcea compromisuri.
Aceste Mari Premii de la sfârșitul lunii decembrie au creat o moștenire unică. Ele ne reamintesc de o eră în care Formula 1 nu era încă un sport global, strict programat, ci o formă de pasiune pură. Deși logistica modernă a pus capăt curselor de Crăciun, farmecul contrastului dintre sărbătoare și zgomotul asurzitor al motoarelor rămâne o poveste fascinantă. Pentru o scurtă perioadă, petrolul, turta dulce și adrenalina au mers mână în mână.
