Sari la conținut
Nr. 22 · Alexia Moise

Curiozități din F1

de Ana-Mirela

Pagina 6 din revistă

Când viteza lipsește din F1

Foto: formula1.com

Cea mai mare vitează atinsă în Formula 1 îi aparține lui Valtteri Bottas, pilot ce va reveni în 2026 în F1 la echipa americană Cadillac. Finlandezul, pe vremea aia pilot al nu foarte rapidei echipe Williams, a atins viteza de 378 km/h în timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Azerbaidjanului. Dar cum am mai spus și altă dată, performerii sunt știuți de majoritatea fanilor sportului care ne crește pulsul în weekend-urile de cursă, însă cine este cel mai lent pilot din F1? Și nu mă refer aici la vitezele mici de pe linia boxelor, ci la un pilot ce a fost eliminat în timpul cursei pentru că era efectiv prea lent... Vorbim despre Al Pease, aflat la a doua și totodată ultima sa cursă în F1. Se întâmpla în anul 1969 la Marele Premiu al Canadei, iar acesta pilota un Eagle T1G vechi de 3 ani, ce era deja uzat fizic și moral. Pilotul britanic a apucat să parcurgă 22 de tururi pe Mosport Park până să fie descalificat pentru că era prea lent, liderul cursei, Jacky Ickx, fiind atunci deja în turul 46. Până în prezent a rămas singurul pilot din istoria F1 ce a fost descalificat pentru o viteză prea mică într-unul dintre sporturile cu cele mai mari viteze.

Foto: reddit.com

„Sunt un ghinionist cu renume, dacă aş vinde lumânări, soarele n-ar mai apune.” (Proverb evreiesc) E un proverb ce i se potrivește foarte bine lui Chris Amon când vorbim despre Formula 1. Neozeelandezul este cunoscut drept unul dintre cei mai buni piloți din F1 fără victorie, iar exprimat în cifre ar fi pilotul cu cele mai multe tururi conduse 183, dar cu 0 (zero!!!) victorii. A fost cu o mână pe cel mai important trofeul al unui Mare Premiu de mai multe ori, însă niciodată nu a reușit să îl câștige. În 1967, la Marele Premiu al SUA, a avut probleme cu presiunea uleiului, un an mai târziu, în Spania, i s-a defectat pompa de combustibil, în 1972 o pană a fost cea care i-a curmat ceea ce putea fi o victorie autoritară la MP al Franței, însă nu putem să nu spunem cum cu un an înainte și-a făcut „norocul” cu mână lui, atunci când din postura de lider al MP al Italiei și-a smuls viziera. Și ca să fim corecți cu el până la capăt suntem obligați moral să îi recunoaștem meritele de a fi câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans (1966) într-un Ford, dar și pe cea de 24 de ore de la Daytona, cu Ferrari, în 1967.