Mohammed Ben Sulayem este o figură proeminentă în lumea sporturilor cu motor, cunoscut atât pentru cariera sa de succes ca pilot de raliuri, cât și pentru rolurile sale de conducere. Cetățean emirian, el a devenit Președintele FIA, organismul global de guvernare pentru o multitudine de evenimente de curse. În timpul mandatului său multe controverse au apărut referitoare la limitele puterii sale executive.

Prima conferinţă după preluarea mandatului După ce a devenit preşedinte al FIA în decembrie 2021, Mohammed Ben Sulayem a ţinut prima conferinţă de presă declarând că orice încălcare a regulilor va fi sancţionată fără „iertare”. Această declaraţie a fost interpretată de mulţi ca o abordare excesiv de dură şi a generat tensiuni imediat în cadrul sportului, chiar dacă ulterior nu s-a aplicat nicio sancţiune concretă.

Prezența lui MBS în deciziile de cursă În 2024, Mohammed Ben Sulayem s-a confruntat cu un control intens și a fost supus unei investigații interne a Comisiei de Etică a FIA. Acuzațiile grave vizau o presupusă tentativă de influențare a rezultatului Marelui Premiu al Arabiei Saudite din 2023. Se sugera că președintele FIA ar fi intervenit direct pentru a anula o penalizare de 10 secunde care îi fusese aplicată pilotului echipei Aston Martin, Fernando Alonso. Penalizarea inițială fusese dictată deoarece mecanicii echipei ar fi început să lucreze la monopostul lui Alonso înainte ca o penalizare anterioară de cinci secunde (primită pentru poziționarea incorectă pe grila de start) să fie ispășită complet în timpul opririi la boxe. Anularea ulterioară a acestei sancțiuni i-a permis lui Alonso să își recâștige poziția pe podium, ceea ce ar fi putut compromite flagrant imparțialitatea și i ntegritatea deciziilor sportive, însă î n urma investigației amănunțite, Comisia de Etică a FIA l-a exonerat complet pe Ben Sulayem, concluzionând că nu există dovezi credibile care să susțină acuzațiile de influență asupra stewarzilor sau a rezultatelor cursei. Cu toate acestea, întregul incident a alimentat dezbateri persistente și serioase cu privire la potențialele conflicte de interese și la necesitatea unei transparențe sporite în procesul de luare a deciziilor la cele mai înalte niveluri de conducere ale Federației.

Exodul de personal
Mandatul lui Mohammed Ben Sulayem la președinția FIA a fost umbrit de o serie constantă de plecări de personal de rang înalt, o serie de plecări care a generat temeri serioase cu privire la stabilitatea și guvernanța internă a organizației. Printre oficialii de profil care au demisionat se numără Robert Reid, Vicepreședintele FIA pentru Sport și fost aliat electoral, care și- a exprimat public îngrijorarea cu privire la o „prăbușire fundamentală a standardelor de guvernanță", și Steve Nielsen, un director sportiv cu experiență vitală în gestionarea operațiunilor de Formula 1. Aceste plecări, alături de altele, au fost atribuite, conform unor foști membri și analiști, unui stil de conducere perceput ca fiind autoritar și unei tendințe de centralizare excesivă a puterii în jurul președintelui. Pentru echipele și partenerii din Formula 1, pierderea repetată a expertizei din posturile cheie de reglementare (tehnică și sportivă) a afectat încrederea în capacitatea FIA de a lua decizii rapide, bine informate și imparțiale.

Drept de veto pentru MBS?
Amendamentele la statutul FIA, aprobate în iunie 2025, au stârnit controverse semnificative, criticii acuzându-l pe președintele Mohammed Ben Sulayem că și-a conferit un „drept de veto" indirect asupra potențialilor contracandidați. Deși FIA susține că noile reguli, votate de membrii săi, au scopul de a asigura integritatea profesională, ele fac practic imposibilă depunerea candidaturilor rivale. Modificările cer ca un contracandidat să prezinte o listă prezidențială completă aleasă dintr-o listă restrânsă de candidați aprobați de FIA. De exemplu, în cazul Americii de Sud, pe lista aprobată se afla un singur nume, Fabiana Ecclestone, o susținătoare loială a echipei lui Ben Sulayem. Prin refuzul său de a se alătura listei oricărui oponent, aceasta a blocat efectiv posibilitatea ca un contracandidat să îndeplinească cerința de a avea o listă completă. În urma acestor reguli, Tim Mayer, și-a retras candidatura, lăsându-l pe Ben Sulayem singurul candidat pentru alegerile prezidențiale din decembrie.

Mai mult, un alt contracandidat, Laura Villars a intentat acțiune în justiție la un tribunal din Paris. Ea solicită suspendarea alegerilor până la pronunțarea unei hotărâri în disputa privind regulile electorale pe care le consideră o încălcare a propriilor statute ale FIA de a respecta „cele mai înalte standarde de guvernanță, transparență și democrație”.




