Cu o experiență de peste 30 de ani de jurnalism, Antal Putinică este cunoscut, pe bună dreptate, drept vocea Formulei 1 în România. Cu toate acestea, sunt încă multe lucruri interesante de aflat despre Antal și sperăm ca prin intermediul acestui interviu să ajungem la câteva dintre ele.
Salve, Antal! Suntem onorați și bucuroși că ai acceptat să ne răspunzi la câteva întrebări. Dincolo de informațiile publice despre activitatea ta profesională mai știm că locuiești în apropierea Bucureștiului, într-o casă proiectată de tine, înconjurat de natură și de multe animale, însă ne-ar plăcea să descoperim și alte lucruri despre tine. Apropo, ai reușit să populezi cu fazani pădurea din spatele curții?
În primul rând, atunci când am citit mesajul, chiar înainte de aprecierea gestului vostru, a venit uimirea: am rămas mască despre câte știți despre mine, în condițiile în care îmi imaginam/speram că sunt ceva mai greu de citit. - Și ca să vă răspund, da, am închis pădurea din spatele proprietății mele cu un gard (câinii abandonați și înfometați sunt cel mai mare pericol pentru păsările ce cuibăresc la sol) și acum am și fazani și porumbei popești. Nu știu dacă știți despre ce vorbesc, însă sunt minunați!
Cu ce te ocupi când nu comentezi cursele de Formula 1?
Depinde. Și depinde de anotimp și starea mentală. Primăvara plantez și mă ocup de grădină ori mai construiesc câte ceva; vara la piscină și grătare cu prietenii; toamna gătesc în prostie zacuscă, gemuri, dulcețuri, legume la congelator, you name it!... iar iarna (acum, că nu prea mai e zăpadă) îmi fac planuri de viitor. Ori îi fac pomană porcului, cam o dată la doi ani. După cum vedeți, sunt destul de casnic.
Și apropo de asta, cum ai ajuns comentator la Formula 1 și care a fost prima cursă comentată?
Aș vrea să îmi aduc aminte. Știu că a fost la Pro TV, prin 1996, cel mai probabil prima etapă din sezon. Eram deja pe știrile sportive, dedicat motorsportului, iar Noli Cobilanschi (actualul șef Eurosport România) mi-a oferit o șansă. Și cam asta a fost, pe repede înainte. Atunci nu realizam ce impact urma să aibă F1 în România, poate aș fi dedicat ceva mai mult timp. Însă era o perioadă extrem de aglomerată, în sensul bun al cuvântului (cu ProMotor, Camel Trophy, Saloane Auto), iar asta a făcut ca lucrurile să curgă în sensul natural, firesc.
Cum ai reușit să reziști în meseria asta atât de mult timp?
N-am idee!
Pentru că nu ai comentat doar curse de Formula 1, am vrea să știm care este cea mai spectaculoasă cursă, din orice sport cu motor, pe care ai comentat-o de la fața locului?
Din păcate, de la fața locului nu am comentat decât Grand Prix-uri de MotoGP. Au fost niște ani fabuloși la Eurosport, în care m-am zbenguit pur și simplu prin paddock-ul marilor circuite europene. Iar amintirea profund sculptată în memorie este Le Mans 2018, când Alex Cocu (coleg de comentariu Eurosport și prieten pe viață, sper) mi-a făcut cea mai mare surpriză: cursa de GP a fost chiar de ziua mea, 20 mai, iar între Moto 3 și MotoGP m-a scos din cabina de comentariu și m-a dus în virajul 5, Musée, și a deschis o șampanie pentru a sărbători momentul. Era și Marius Băcilă acolo, au început să cânte „La Mulți Ani!”, iar publicul s-a întors și a început să cânte cu ei. Țin minte că francezii erau nedumeriți de ce mă cheamă „Chantalle”, pentru că ăsta e un nume feminin pentru ei. - Cel mai mare regret este că, deși am obținut prin eforturi personale acreditări și acces la Indy 500 – Ediția 100 (cursa, cea din 2016), nu am putut ajunge din cauza confictului de cursă cu F1 la Digi (Monaco – 29 mai 2016). Încă sufăr pe tema asta!
Știm că pregătirea ta profesională de bază este de pilot militar de aviație, în contextul acesta, cât de mult consideri că te-au ajutat cunoștințele din aviație să înțelegi cum funcționează monoposturile de F1?
Enorm! Monopostul de F1 este, în fapt, un avion de acrobație, răsturnat în zbor pe spate. Adică toate forțele (aerodinamice) ce acționează pe suprafețe sunt cu sens invers. Principiul dinamicii fluidelor este însă imuabil.
De-a lungul timpului, ai mai avut vreun moment de panică similar cu cel de la prima săritură cu parașuta? Când de fapt ai fost aruncat de colegi, nu ai sărit de bunăvoie, dar să nu intrăm în detalii acum. 😊
De unde știți asta?? Ați vorbit cumva cu Motanu’?! Hmm, acum zâmbesc în barbă, pentru că e la timpul trecut. Atunci, mi-a fost un pic frică. Primul meu salt cu parașuta (obligatoriu, pentru că nu puteai ajunge pilot fără să sari măcar o dată cu parașuta – ultimul mijloc de supraviețuire în caz de defecțiune catastrofică în zbor) s-a întâmplat în 1993. Eram în a doua grupă de salt. Urcam câte 8 într-un antic AN2 și săream 4 la o trecere și 4 la întoarcere. Prima grupă s-a urcat, au sărit primii 4, apoi, la retur, nu a sărit nimeni. AN2-ul a mai trecut o dată la verticală, nimic! Abia la a 4-a trecere a apărut, târziu, voalura unei singure parașute. Aveam să aflăm că un coleg, mare cât un urs, de frică, s-a prins de rama ușii (pe care a blocat-o) și nu a mai putut fi desprins de acolo. A fost nevoie de 3 oameni în toată firea și 5 minute de lupte pentru a-l „arunca” din avion. - Cam asta s-a întâmplat și cu mine, numai că eu eram mai firav pe atunci și au rezolvat rapid situația. O sperietură pe măsură nu am mai trăit, apoi, niciodată. Până acum!
Care ar fi corespondentul din F1 al avionului de vânătoare Suhoui Su-27, din punct de vedere al performanței?
Su-27 (mai ales evoluția ulterioară Su-33) este înainte de toate cel mai elegant supersonic, în evoluțiile aeriene... atâta grație fără efort, ascunsă sub certitudinea unei forțe uriașe, de felină... caracteristici cu care sfidează gravitația într-un mod greu de înțeles până și pentru experți. O impresie similară mi-a lasat McLaren MP4/4: simplu, volumetrie perfectă, letal ca un pradator.
Să facem câteva exerciții de imaginație, dacă ai fi team principal pentru o zi, la ce echipă ai merge și care ar fi prima decizie „șoc” pe care ai lua-o?
În prezent, Sauber. It’s fun! - Ever, McLaren 1988. Sau ’89. Ori 2025!!! ... Nope, 1988 for sure!
Dacă ai putea alege un comentator celebru, din orice domeniu (fotbal, wrestling, patinaj artistic, orice!), să comenteze cursa Abu Dhabi 2021 cu tine, pe cine ai lua și de ce?
Ce s-a întâmplat trebuia să se întâmple și nu aș schimba nimic. În plus, cu Florin Ion am comentat prea mult și prea multe, bune sau rele. Și am simțit mereu că Florin este piesa ce m-a completat mereu, sper că sentimentul e reciproc. În plus, ce treabă am eu cu wrestlingul sau patinajul artistic?!?!
Dacă ai putea alege o cursa din istoria Formulei 1 care sa fie redată în reluare pe tv și tu să o comentezi care ar fi aceea și de ce?
Bună întrebare! Mi-e greu să găsesc acum, rapid, un răspuns. Dar mă bucur, de exemplu, că am putut comenta Bahrain 2020 și că s-a încheiat cu happy-end, după un accident apocaliptic pe care îl știm cu toții, fie și din DTS. Am rămas marcat încât, după aceea, am visat că Senna a supraviețuit și el în 1994.
Ca experientă, în ce situatie te bucuri cel mai mult de o cursă: să fii acolo fizic - pe circuit, în cabina de comentariu sau de acasă, din fața televizorului?
Depinde. Toate situațiile îmi dau drumul la dopamină, din motivații diferite. Însă elementul comun este, întotdeauna, F1.
Ți-am admirat toți colecția de tricouri cu Formula 1, colorate si diversificate, dintre toate ai vreunul preferat sau cu o poveste aparte?
Poveștile care îți rămân în cap sunt cele care nu se întâmplă! Încă sunt în căutarea unui tricou V CARB, Singapore 2024 (cel denim spălat, purtat de Ricci la ultima sa apariție în F1), pe care l-am antamat și nu l-am primit niciodată.
Din întreaga istorie a acestui sport, care este cursa ta preferată, fie că ai fost sau nu contemporan cu ea?
Îmi pare rău, nu pot pune degetul pe una singură. E ca și cum ai așeza un copil într-o fabrică de ciocolată și l-ai pune să aleagă un singur sortiment.
Pentru că știm despre tine că îți place să gătești, iar dulceața de gutui cu nuci este una dintre preferatele tale, am fi curioși să aflăm ce preparat culinar ai putea mânca zilnic, pentru tot restul vieții tale?
Prietenii mă știu, dau friptura la o parte pentru cartofii prăjiți (de mine!). Dacă mai pui și o salată de vinete cu pâine prăjită, cred că pot fi vegan toată viața fără prea mult efort.
Ce eveniment petrecut în F1 consideri că a schimbat în mod fundamental acest sport?
Preluarea drepturilor F1 de Liberty Media. Acum, că schimbarea (a se citi deschiderea către un public mai puțin tehnic, dar extrem de numeros) place sau nu, ține de fiecare om în parte. Părerile sunt, tocmai de aceea, împărțite.
Dar istoria vieții tale personale, de ce eveniment sau persoană a fost marcată?
Tatăl meu, pilot de MIG 21. Datorită lui am trăit, de mic, printre supersonice și piloți. Și, pe un drum mai ocolit apoi, am devenit cel de astăzi.
Spuneai că inițiativa noastră cu Gazeta comunității ți-a amintit de publicația Pole Position. Spune-ne, te rog, povestea ei.
Oooh, cel mai bine vă poate dezvălui faptele „reprobabile” Răzvan Codorean, el a fost tartorele! Un om minunat, care știa motorsport (atunci) cât nu pot învăța eu în viața asta. Păcat că acea inițiativă a venit mult prea devreme pentru un public încă neșlefuit!
Dacă ai putea să îi acorzi un titlu mondial unui pilot care nu a obținut unul, dar tu consideri că ar fi meritat, care ar fi acela și de ce?
Sunt mulți. Daniel Ricciardo e ultimul pe listă.
Ai plâns vreodată la Formula 1 și dacă da, când?
Sunt om și ascult muzică, iar dacă Holograf spune că și băieții plâng câteodată, am zis să nu ies din tipar :)! Am plâns de mai multe ori. Evident, când a murit Senna, în 1994. Și nu cred că am fost singurul! O fac și acum, când văd funeraliile (pe care le revăd atunci când simt că mă diluez în mercantilul prezentului). Nu pot jeli milioane de oameni pentru un oarecare, asta ar trebui să însemne ceva, nu?! - Și am mai făcut-o o dată, atunci când a ieșit Romain Grosjean din flacări, în 2020. Mi se pune un nod în gât și acum, când privesc reluarea.
Știm că nu obișnuiești să iei cu tine în cabina de comentariu notițe, considerând că ceea ce nu ai reținut nu este suficient de important. Totuși, ai regretat vreodată că nu ai avut cu tine informații gata conspectate? Poate la vreun steag roșu prelungit?
Niciodată! Steagul roșu este semnalul meu că pot fi solist. Abia aștept momentele de neutralitate pentru a-mi expune părerile și construcțiile lexicale, uneori chiar logice :). Am multe „scenarii” în cap și profit de astfel de momente pentru a spune, efectiv, ce gândesc – fără să fiu legat de desfășurarea live a unei curse, ce impune un anume fel de exprimare.
Cât timp aloci Formulei 1, în afara week-end-urilor de cursă?
Cel puțin 2-3 ore zilnic. În weekend, mult mai mult. E felul meu de-a fi.
Ți-a fost greu să îți schimbi partenerul de comentariu după atâția ani petrecuți alături de el?
Da. Nu am crezut niciodată în comentariul „de unul singur”, à la Țopescu. Eu cred că trebuie să existe un dialog, păreri pro și contra, voci diferite, ritmuri diferite, vibe-uri aparte. E foarte frumos un concert de vioară, dar când vine și un pian lângă e altceva, sună plenar. Iar un astfel de dialog, între două persoane, se construiește cu greutate. E nevoie în primul rând de chimie, apoi de timp. Cam ca într-o căsnicie :)
Am uitat ceva: de ce porți ceasul pe mâna dreaptă? :)
Voi mă speriați! Vezi, de-asta nu am vrut să știe „net-ul” despre mine și am încercat să mă ascund, până acum 5-6 ani. Vă întreb și eu, sincer: l-ați întrebat pe chatGPT despre mine și a venit cu asta?! :)))) - Altfel spus, cred că e reflex. Am fost stângaci de mic, însă pe vremea lui „Nea Nicu” nu dădea bine să scrii cu mâna stangă. Așa că am ajuns să folosesc și dreapta. Inclusiv pentru ceas.
