Pe circuite, piloții zboară cu viteze amețitoare de peste 300 km/h, fiind supuși la forțe gravitaționale intense și la o căldură sufocantă în habitaclu, o muncă ce îi stoarce de energie. De aceea, hidratarea este esențială nu doar pentru siguranța și sănătatea lor, ci și pentru a-și menține concentrarea și performanța la cel mai înalt nivel. Cum se hidratează piloții de Formula 1 în timpul cursei Piloții au o pungă cu lichid, de obicei de 1,5 litri de apă amestecată cu vitamine și minerale sau alte băuturi pe care le preferă, depozitată în spatele scaunelor lor sau în partea din față (nasul) mașinii. Această pungă este conectată la un tub de plastic, care trece prin casca lor înainte de a se conecta la o pompă ce este activată manual printr-un buton aflat pe volan. Atunci când au nevoie să se hidrateze, apasă butonul „DRINK”, care activează pompa, trăgând lichidul din pungă și propulsându-l prin tub. Tubul este poziționat chiar în fața gurii lor, permițându-le să bea fără să-și piardă concentrarea asupra pistei.

Tipuri de sisteme de hidratare Deși monoposturile Red Bull sunt dotate cu un sistem de hidratare cu pompă, nu toate echipele folosesc aceeași soluție. Mercedes, de exemplu, preferă în prezent o metodă mai simplă și mai tradițională: piloții beau lichide printr-un furtun conectat la o pungă amplasată în cockpit, fără ajuto rul unei pompe. Există câteva motive posibile pentru această alegere: pompa adaugă greutate suplimentară mașinii și, în plus, poate ceda în timpul cursei ceea ce ar lăsa pilotul fără apă tocmai când are cea mai mare nevoie.

Un exemplu clar a fost Marele Premiu al Statelor Unite din 2021, când Sergio Pérez, pilotul Red Bull, a suferit de deshidratare și epuizare din cauza unei defecțiuni la sistemul său de hidratare. Incidentul arată cât de importantă este această funcție, mai ales pe circuite solicitante precum Circuit of the Americas (COTA). „Nu am avut deloc apă. A fost extrem de greu. Încă de la tu rul 20 eram complet epuizat,” a declarat pilotul mexican după cursă. „Nu mai aveam putere nici în mâini, nici în picioare. Vederea începea să devină neclară, și totul s-a transformat într-un mod de supraviețuire: doar încercam să rezist.”
Toți piloții beau în timpul cursei?
Unii piloți, precum Lewis Hamilton, au recunoscut că nu au folosit sistemul de băutură pentru o perioadă îndelungată. Alții spun că nu îl folosesc întotdeauna, mai ales în cursele desfășurate la temperaturi mai scăzute, când nu simt nevoia să se hidrateze constant. Desigur, nu putem vorbi despre sistemele de băutură fără să menționăm momentul legendar din Marele Premiu al Ungariei din 2018, când Kimi Räikkönen l- a întrebat pe inginerul său Ferrari prin radio dacă băutura lui este conectată, iar răspunsul a devenit instantaneu viral: -„Nu, Kimi, astăzi nu vei avea băutura.” Așadar, hidratarea în timpul cursei ține de alegerea pilotului.
Pierderile unui pilot în regim de cursă
În timpul unei curse de Formula 1, piloții pot pierde până la 2-3 kilograme din greutatea corporală și peste 2 litri de apă, totul în intervalul de timp al unei curse de Formula 1. Este o pierdere uriașă, echivalentă cu ceea ce un sportiv de elită ar consuma într-un maraton doar că, în acest caz, totul se întâmplă într-un cockpit încins, la peste 50°C, în timp ce sunt supuși la forțe gravitaționale de peste 5G în viraje și frânări. Această deshidratare extremă are consecințe serioase: poate provoca oboseală accentuată, amețeli, scăderea timpului de reacție și chiar afectarea clarității mentale. Într-un sport în care o decizie întârziată cu o fracțiune de secundă poate face diferența între podium și abandon, hidratarea devine un element esențial pentru siguranță și performanță. Sistemul de băutură din monopost nu este un simplu accesoriu, este o piesă vitală de echipament.

Ce consumă piloții?
Majoritatea echipelor folosesc băuturi bogate în electroliți, concepute să înlocuiască sărurile pierdute prin transpirație și să prevină crampele musculare. Electroliții esențiali includ sodiu, potasiu, magneziu și calciu, elemente cheie pentru menținerea funcției musculare și a echilibrului hidric în condiții extreme. De exemplu, Red Bull oferă fiecărui pilot un mix personalizat, adaptat greutății, nivelului de transpirație și nevoilor individuale ale acestuia, astfel încât fiecare înghițitură să contribuie eficient la menținerea performanței. Pe lângă electroliți, unele echipe adaugă și carbohidrați simpli, precum glucoza, care oferă energie rapidă și ajută piloții să-și mențină nivelul zahărului din sânge constant, evitând astfel căderile de energie în cursele lungi și solicitante. În zilele mai răcoroase sau pe circuite mai blânde din punct de vedere termic, piloții pot alege să folosească apă simplă sau infuzii ușoare, fără electroliți în exces, pentru a nu încărca inutil sistemul digestiv și a nu provoca disconfort. Această atenție la hidratare arată cât de complex și solicitant este rolul unui pilot de Formula 1. Fiecare înghițitură contează, iar sistemul de băutură din cockpit nu este doar un accesoriu, ci un aliat esențial în menținerea performanței.



